pseudonimul lu` Ola

La mulţi ani eşti... tu!

2010-12-31T21:12:00.000+02:00

Bănuiesc că ştiţi ce se întâmplă cu cei care trec de anul de graţie 2010...
Firesc, ajung în 2011.
La mulţi ani, aşadar, pentru toţi, netoţi, netonţi, tonţi, români, neromâni, exilaţi, neexilaţi sau în băjanie!

Hai să ne trăim, nu să ne târâim, Blogolume! Într-o nouă viaţă, într-un nou an, într-un nou început, cu cele vechi şi cu cele noi. Să sperăm că mai prindem o nouă criză. Nu ştiu de ce, dar, asta, nu prea cred că mai are cum să ne răpună. Vă îmbrăţişez cu drag! Hai, baftă!

PS: Strâmbătura... e de la frig sau aşa sunt eu. Nu aş putea spune cu exactitate :D

Aştepări nic(i)olaie-ne...

2010-12-05T22:04:00.000+02:00

Este prima dată, după mulţi-mulţi ani, când, sper eu, Moş Nic(i)ola(i)e va trece pe la ghetele mele, proaspăt date cu mohon cremos şi un luciu afterşeiv de tip şosetă găurită. Tot negru de fum şi ea, şoseta.

Mă aştept ca Moşu' să fie un pic altfel anul ăsta, şi să-mi aducă o veste bună. Nu numai nuiele şi surcele. Bune şi alea la vreun masaj erotic sau mai puţin, la un grătar de mici, sau la sorcovit timpuriu. Bine, consider eu, că am fost cuminte. Mai ales în ultima vreme, când am luat şi unele decizii importante. Aşă că, aştept o veste, care poate să vină acum, de Ignat, sau de Moşul celălalt, mai mare.

Cu Ignatul aş avea ceva probelme, având în vedere că veştiile care circulă în această perioadă nu sunt tocmai dintre cele mai bune. Mai ales pentru nobilimea de coteţ. Aşa, că, în asentimentul lor, grohăitorilor care nu se simt prea în largul lor sub ameninţarea cuţitului (pardon, eutanasierii) aş marşa pe celelalte sisteme temporale de referinţă.

Ar mai fi însă, o mică chestiune dicutabilă legată de ghetuţe, pardon, ditamai ghetele, care, în cazul în care le pun în faţa uşii, în aşteptarea moşului, dimineaţa, o să mă trezesc cu ele pline. De iubire, de tandreţe şi de alte "mirodenii" din partea celor patru pisicuţe drăgălaşe, pe care gazda mea le are în dotare.

Noapte bună şi să aveţi un Moş bogat!

PS: Nu uitaţi de poezia de duminică seară.

Aşternut

2010-12-05T21:27:00.002+02:00

Parlament-Suflet pierdut

Asculta mai multe audio diverse

Te-aş înveli-n
plăpumi
de amor,
în fiecare moment,
să nu pierd clipa simţirii,
iar frigul cumva...
să disipe
Everestul,
ecoul dorului meu!...

Sunt mândru că sunt român

2010-12-01T17:22:00.002+02:00

N. F. IANCU - TRECETI, BATALIOANE ROMANE CARPATII

Asculta mai multe audio diverse

Îmi tot străbate pe la urechi, probabil că şi din cauza datei de 1 decembrie, cum că patria noastră, mai puţin dodoloaţă ca alte dăţi, îşi sărbătoreşte ziua. Am văzut şi un Google punct ro împopoţonat cu o hartă şi alte chestii asemănătoare cu tricolorul.

No, la mulţi ani, dară! "Şi-apoi, unde-i cheful?" - mă-întreb, cu anumită mimică ce exprimă mai degrabă neîncredere, gândindu-mă că e rost de vreun grătar şi-un vin fiert, numai bune de stropşit omătul aşezat peste noapte.

De vreo câteva zile m-o agăţat internautic şi nişte sibieni de bine, bloggeri de-ai noştri, care s-au gândit că ţărişoara merită o campanie care să o facă mândră-n toate cele. Astfel, în urma demersului Organizaţiei Naţionale a Bloggerilor din România, ajuns şi pe la urechile mele prin intermediul lui Ciprian Drăghici, voi purcede în a-mi spune motivele pentru care sunt mândru că sunt român. Nu înainte de a menţiona şi sponsorii acţiunilor care se desfăşoară pe tema asta, prin bunvoinţa acestora fiind tipărite stickere cu bannerul campaniei, ce sunt împărţite prin oraş: www.princenter.ro şi www.smartgifts.ro. "Că aşa e frumos!..." - îmi şopteşte Cipri.

Nu am găsit, totuşi, un motiv destul de întemeiat pentru care sunt mândru că sunt român, nefiind tocmai o calitate care să depindă de voinţa mea, ci doar că aşa m-am născut, am să vă povestesc o ne-ştire:

Într-un căcat, să-i spunem balegă - dar nu neparat astfel de excrement, fiind vorba despre fecale în general - viermuiau... doi viermişori. - doar ce puteau să facă viermii, dacă nu să viermuiască? (sic!!!). Tată şi fiu. Ei îşi duceau amarul desfătându-se în plăcerile zilnice oferite de arealul de baştină. Însă, la fel cum se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi a fiecăruia, monotonia desfătării de zi cu zi a viermilor a fost întreruptă brusc de imixtiunea socială în bunul mers al lucrurilor.

Într-o dimineaţă, tatăl, aşezat temeinic pe gânduri, pe când îşi savura una dintre ultimele picături de zoaie, un fel de rest de cafea, a cărei culoare părea aşijderea, din cauza luminii slabe, de latrină, exclamă hotărât, ridicându-şi, cu oarecare osteneală, trupul, de la mijloc, în sus:

- Fiule, azi o să ieşim din căcat! O să vezi, şi tu, lumea! - accentul de superioritate punându-l, bunăoară, pe seama cunoaşterii tradiţiei, transmisă din generaţie în generaţie la împlinirea vârstei majoratului.

Fiul, conştient de necesitatea ritului secular al familiei, se supuse cu oarecare frică de nou acestui demers iniţiatic:

- Da... tată!, bâgui acesta, luând urma tatălui, care începuse să lupte temeinic cu vâscozitatea rahatului, îndreptându-se spre graniţa de vest a excrementului.

Ce se mai minună viermişorul cel mic, când imaginea naturii vii, într-o zi de vară târzie, îi cucerii privirile înceţoşate de atâta maro. Iarba verde îi mângâia inelele, freamătul gras al frunzelor îi şoptea cuvinte gurmande, poamele semicoapte îl făceau să saliveze, iar vântul fierbinte îi mângâia spinarea, asemeni unui masaj erotic thailandez. Îi venea să toarcă...

Sentimentul pisicesc, nefiind întocmai cel mai firesc lucru pentru un vierme, departe de a fi înrudit cu familia felinelor, îi rămase o vreme în minte, asta în ciuda faptului că versatul său tată se zbenguia, înfruptându-se în acelaşi timp, prin bogăţiile naturii. Fu trezit din reverie mai spre apus, când părintele stărui:

- Gata, fiule! E momentul să ne întoarcem!
- Cum? De ce să ne întoarcem?, întrebă intrigat viermişorul, gândind: "Nu vezi ce de minunăţii, ce de fructe, copaci, frunze, cerul acesta minunat? Trandafiriu... De ce ar trebui să ne întoarcem, iar, în căcat?"
- Fiule, nu avem ce face... Acolo este patria noatră!, răspunse liniştitor tatăl, intuind frământările şi pornirile oarecum nefireşti ale fiului său.

Iluzia de... ieri

2010-11-28T15:59:00.000+02:00

foto: motanes.ro

La marée haute - Lhasa de Sela

Asculta mai multe audio jazz

Poate că...

ieri,

într-o lume

a noastră,

ne-am oferii ocheade

semne verbale,

lipsite de sens şi,

mai ales,

de ipocrizie...

Ieri, poate...

goi, în faţa unui chevalet,

plin de pasiunea

culorii,

am fi pictat

plămada iubirii

eterne,

cu petale de rouă,

în sepia.

Poate că,

ieri ar fi fost

nisipuri de cretă

din mintea-mi,

călcată de paşi

bâjbâiţi în

întuneric de-un vis.

Nu mai e ieri, dar,

ar putea fi...

PS: Aşa cum obişnuiam odinioară, în weekend, pe aici, îşi făcea apariţia câte o poezie. Mai bună, mai puţin bună, cum s-a nimerit muza. Reiau, aşadar, demersul poetic de sfărşit de săptămână. Muza să fie cu voi!

Mi-am dat... dispensă

2010-11-27T23:10:00.001+02:00

Uff! Da', greu e să scriu în stare asta, în care mă aflu. Sunt euforic. Din două motive. Ba, nu! Trei...

Unu ar fi că e ziua mea. Bine, mai mult noapte. Asta e, e greu să alegi un vin bun din raft, să îl cari până la casa de marcat, unde de altfel îl şi plăteşti, iar, apoi, până acasă (v-aş da adresa exactă, dar unii dintre voi vor crede că-i ofensez) să sărbătoreşti atare ipochimen, adică eu. Durează... Hâc!

Doi: E prima dată când îmi sărbătoresc ziua în afara graniţelor ţării. Şi, deh, e la dracu în praznic, undeva prin Londra. Adicătelea, să fiu arogant, cine îşi mai sărbătoreşte ziua în Londra? Poate, doar regina. Nu, Elena Udrea băh! Aia a Marii Britanii. Apropos de Britania, mie chiar mi-o plăcut şi îmi place barul ăla din Braşov cu numele ăsta. Amu am un intreg teritoriu la dispoziţie. Adică, îi "Rock"! - să parafrazez următorul motiv.

Trei: Am băut. Da, recunosc! Am băut nişte vin, deşi mă lăsasem de băut. Dar... Mi-am dat dispensă, după ceva luni în care am fost prohibitiv. Trebuia sărbătorit! Chestiunea, însă, este alta...

Orice beţiv, aşa cum îi stă lui mai bine, bea. Dacă se poate mult. Eu, însă, nţţţ! Sunt al doi-spre-trei-lea pahar şi îmi sticlesc ochii. Asta nu ar fi prea mare bai, dacă sticloşii respectivi nu şi-ar fi pierdut din acurateţe. Adică, văd cam în valuri. Ruşine să-mi fie! Asta îmi aduce aminte de vorbele unui prieten:

- Bă, ştii cum e Ola, dacă-i dai un cot în ficat, se îmbată pe loc!, făcând referire, bineînţeles, la cisternele bahice dinaintea demersului meu prohibitiv.

No! Hâc! Şi, ca să închei vă urez un "La mulţi ani!" şi vouă, dragilor. Din toată inima! Vă pup pe toţi, vă îmbrăţişez şi mă-nclin!
Hai, noroc! :)

Resuscita-m-aş şi... am cui!

2010-11-23T12:14:00.002+02:00

Se pare că "înmormântarea" mea pe viu, adicătelea pe blog, a avut niscaiva succes...

Aşa cum babele din sat se adună la priveghi, mai ceva ca la un remy etalat cu banii de pâine sau la o şuetă pe teme de ghicit în cafea, înmormântarea în direct îşi are rolul ei în creşterea cozonacului auditoriu (Credeţi- mă! E testat protevistic, otevistic etc. - n.a.). Nici eu, adică el - blogul, nu am făcut excepţie.

Nu de alta, dar, de pe urma prohodului, m-am ales, nu eu, ci blogul, cu o resuscitare. Practic, mi s-a dublat traficul, aflat într-o stare letargică, de agonie, perfuzată pe alocuri de curiozitatea unor oameni, ce mi-au cotrobăit prin interneturi, chiar dacă tot nu am dat cu pixul(tastatura) foarte des în ultima vreme. Acestora le mulţumesc pentru răbdare şi devotament!

Sincer, nu am avut nici prea mult timp la dispoziţie şi nici starea necesară să vociferez sau să socializez, fie şi internautic, în ultimul an. Totuşi, am considerat imperios necesar, cum era şi normal, să-mi anunţ plecare mea în altă lume, într-un loc nu foarte luminat, dar cu verdeaţă, unde să-mi odihnesc creierul zbuciumat de atâta încercat de trai românesc fără prea mare reuşită.

De povestit s-au cam adunat multe, vrute şi nevrute, unele chiar faine. Astfel, că haz de necaz putem face la orice oră din zi şi din noapte. Voi continua aşadar să răd de mine pe aci şi pe colo, rânduri de litere înşiruite haotic cu mânuţa mea personală putând fi accesate şi pe infobrasov.net. La un moment dat...

Aşadar, blogul a murit, trăiască blogul!
V-am pupat pe portofele!

PS: Pentru cei de pe site-urile de socializare şi de pe facebook, care s-au gândit să arunce cu "La mulţi ani!"-uri în mine, îi sfătuiesc să consulte un oftalmolog. Nu de alta, dar, ori au orbul gâinii, nu ştiu să citescă, ori suferă grav de anxietate. Puţintică răbdare, aşadar, până sămbătă, când e cheful! Oricum, le mulţumesc pentru urări!

Pierdut în civilizaţie

2010-11-21T12:49:00.000+02:00

Fanfara Militara - Inmormantare

Asculta mai multe audio diverse

Vine o vreme, în viaţa fiecărui om, în care trebuie să ia o decizie. A fost frumos, dar... nu mai pot!
M-am săturat să pălăvrăgesc în van. M-am săturat să-mi dau cuvântul, pentru ca unii să-l terfelească şi să spele pe jos cu el. M-am scârbit de zilele care treceau cu viteza TGV-ului pe lângă mine, gândindu-mă la cum o să trăiesc mâine. M-am enervat pe toţi oamenii dornici de laude neoneroase, doar cu scopul de a-şi desfăta ego-ul mincinos. Gata, am ajuns la limită cu parolismul, venit doar din partea-mi.
Astfel, m-am hotărât să părăsesc această lume. Decizia a fost grea şi severă. Mi s-au băgat multe beţe în roate, dar am reuşit, cu calm şi tenacitate să trec peste toate problemele. Să evadez...

Aşadar, spun adio vieţii de pănă acum! Vă îmbrăţişez, vă pup şi mă las piedut în... civilizaţie.

„Nu vrem arme nucleare/ Vrem tractoare pe ogoare!”. Sau...

2010-11-19T20:37:00.001+02:00

Maşinăria a fost construită de către Conservatorul de Muzica Robert M.Trammell şi studenţii

Facultăţii de Inginerie Sharon Wick a Universităţii din Iowa.

97% dintre componentele instrumentului muzical provin din echipamente pentru irigaţii, adicătelea din agricultură.

Au fost necesare 13.029 ore (5 ani) pentru concepere, aliniere, calibrare şi acordare înainte de turnarea acestui filmuleţ.

Vând flotări, gata făcute! `Eftin!...

2010-11-09T21:36:00.001+02:00

Am tot auzit, am şi citit (Că, deh! Recunosc, nimeni nu-i perfect! - n.a.), maxime celebre, cu autori mai mult sau mai puţin celebrii. Adică, aşa-numitele clişee. La fel mi-au trecut pe la urechi sau prin faţa ochelarilor, via cristalin, întors pe dos şi mai apoi nervul optic - ulterior, cu efort maxim, puţintică prelucrare a unei rămăşiţe de materie cenuşie, rămasă bineînţeles din greşeală de la ultima reîncarnare în propriul bostan (a se citi cap - Ei aş! De unde?) - niscaiva filozofi şi filozofii. Şi aceştia, mai mult sau mai puţin folozofi. Celebri, însă, cu siguranţă! Cu maxime şi explicaţii filozofale la fel de cunoscute. Manipulatorii, în general. Pentru oligofreni, pentru dăştepţi, dar şi pentru oameni cu niscaiva intelghenţie în dotare. Nu vreau să-i enumăr. Sunt deja arhicunoscuţi. Aşa că...

Aşa că, ros de invidie, în timp ce îmi făceam manichiura pân` la carne, uzitând cu largheţe de dinţi, pe o bancă în parc, m-am gândit să iau calea celebrităţii. Neavând, însă, moacă, şi nici vreo pilă pe la descrăcănatele noastre tabloide, darămite pe la Hollywood, şi nici prea multă minte, aceasta din din urmă fiind pusă la păstrare într-o profundă stare de latergie, mă voi folosi de latura mea filozofică. Atâta cât este. Rezultatele oligofreniei sau ce naiba mi-o fătat mintea sunt la vedere, un pic mai jos, în ceea ce s-ar spună maxime care mă vor face celebru.

1. Există oameni şi şoareci. Mai mulţi şoareci. Unii au pretenţia de a fi şobolani.

2. Dacă prima a fost un pic dureroasă, chiar şi fără explicaţii puerile, iat-o pe-a doua:
Tindem spre perfecţiune, în felul nostru, al fiecăruia. Dar nu putem să nu poposim la cârciumile de pe parcurs. Uneori, uităm să mai plecăm.

3. Unii sunt atât de cretini, încât nu pricep asta nici dacă le demonstrezi, pe limba lor. Cu mici excepţii. Fiecare tagmă îşi are falşii ei.

Explicaţiile pentru idioţeniile de mai sus le voi da într-un roman, a cărui idee se înfiripă deja, care realmente va avea un succes atât de fulminant, încât va da pe spate întreaga omenire şi chiar va schimba raţiunea de a fi a omenirii. Toţi vor urma fără tăgadă ideile mele. Aştfel, o să devin celebru.

Între timp, să pot supravieţui până atunci, vând flotări, gata făcute... `Eftin!
Cumpăraţi!?...

Una despre iubire, dar scurtă!

2010-10-30T14:15:00.000+03:00

Pentru astăzi vă propun o dietă. Dieta sentimentală!
Se minunează lumea, din ce în ce mai des, în ultima vreme:

- Vai, ce ai slăbit! Ce e cu tine, iubeşti?

Impasibil, liniştit şi sentimental, cum mă ştiţi, răspund naiv:

- Absolut! Clar, de la sentimente mi se trage! Îmi iubesc patria!
Problema este, însă, că ţara nu are întocmai aceleaşi simţăminte faţă de mine! Eventual, contrare...

Bănuind şi având niscaiva informaţii şi din expozeurile unor oameni mai cetiţi ca mine şi care au avut şi curajul să publice câte ceva despre asta, cum că reciprocitatea sentimentală poate duce spre bunăstare, echilibru şi chiar fericire, trist m-am pus pe numărat abdomene. Nici măcar nu ştiam că am atâtea perechi de ţesut muscular în zona frontală a corpului. "Wow, chiar am slăbit, dar măcar ai abdomene!...", îmi spun. "E bună dieta asta, nu ca aceea a devoratorilor de hamburgeri de la televizor! Dietă sentimentală", continuu să mormăi, în timp ce caut câteva frimituri de "pelagră" pe fundul unei pungi de hărtie pe care trona pompos sigla: "Mălai". Ştiam eu că ceva e în nergulă. Cu "mălaiul" stau cam prost... Dar, măcar iubesc!...

- Alo! Patria! Mă auzi?, strig cu ultimele puteri...

Din cotloanele împăienjenite ale camerei, nici măcar ecoul nu catadicseşte vreun răspuns....

Al ţâşpelea Război Mondial între mine şi tânţari!

2010-08-20T06:03:00.001+03:00

Ce chestie!? Să fi fost vreo 4.00 dimineaţă. Azi! "Cam devreme!", îmi spun. Părea ca un vis cu rockeri şi rokeriţe la o întâlnire de motoare. Dar, doar la nivel auditiv. "La patru dimineaţa, futu-i! N-o fi cam devreme pentru party?", însă, corul zumzăitor se auzea din ce în ce mai tare...

Printr-o mişcare oscilatorie, mâna mi se îndreptă vertiginos către telefon, a cărui alarmă o fixasem de cu seară. Aveam gândul ferm de a-l trânti de pământ. Pe el telefonul... "Ce tot îmi zumzăie ăsta!?", îmi aprofundă o sinapsă. Mă opri, din respect pentru finlandezi, fabricanţiii aparatului cu pricina, sau... pentru vreun chinez de pe.... vapor, nu-mi dau seama cu exactitate, amintindu-mi, totuşi, că nu am alarmă cu zumzet.

În fapt, o escadrilă compactă, formată din nouă anofeli, dădeau atacul asupra mea. Nesilenţios! Mai mult, pentru ca totul să fie "perfect" s-au gândit să anunţe cu surle şi trâmbiţe lucrul ăsta, şoptindu-mi sincron pe la urechi.

Extaziat, aproape mistic, am purces la treabă, declarând deschis orice conflict armat asupra anofelilor. M-am înarmat, aşadar (pentru a câta oară!!!) cu un prosopel de nădejde din bucătărie, armă care s-a dovedit fatală, de cele mai multe ori, pentru zburătăcitoarele gâze. I-am lipit pe vreo câţiva de perete, zidul devenind astfel un tablou mortuar. Şi-aşa era cam fad. I-am dat o formă!
Mai rămăsese unul. Disperat, tânţarul mic şi pricăjit zburătăcea anapoda în jurul meu.

Culmea tupeului, se aşează amical pe umărul meu stâng, dorind parcă să se împrietenească. Adică, el-victima şi eu-călăul sau... invers. Prieteni?... Oricum, ştia mult mai bine genetica mea decât mine, de analiza sângelui meu ocupându-se niţel, peste noapte. Mi-a fost un pic milă, dar am fost neînduplecat. Dumenzeu să-l ierte!

Mi-am băut apoi cafeaua, savurând victoria. Apoi, am plecat fericit spre servici, fredonând:

Un anofel se legăna pe o pânză de paianjen,
Şi, findcă ea nu se rupea, a mai chemat un anofel...

PS: Musai, trebuie să-mi cumpăr un paianjen. Dintr-acela, prieten al omului!

Evadare

2010-08-08T09:07:00.001+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

Şoaptele nebune
nu mai îmi dau pace,
şi-n tunete de val,
mă scot din carapace.

Zborul mi-e voinţă,
ca salvele de tun,
iar ropotul de stropi,
ca un sărut nebun.

Ploile cărunte
îmi sunt demult plecate,
iar udu-ţi din cerceaf
mi-e tatuat pe spate.

În foşnete de verde,
pădurea mă alină,
mâna-mi este apă
pe unduirea-ţi fină.

Îmbrăţişări demente,
ca algele de mare,
în larg de dor mi-eşti tu
Scumpa-mi evadare...

2 x 0 = Invazia sugătorilor de.... puls

2010-07-26T13:38:00.000+03:00

De ce m-au năpădit ţânţarii (fie vorba între noi şi ei la fel de sugători ca şi alţi)!?
Pentru că... Afară plouă! Departe de minte gândul reclamei electorale băsesciene, iar afirmaţia nu e a mea şi nici al celor de la Meteo.

"Pentru că plouă!", este argumentul suprem al acelora care se ocupă sau ar trebui să se ocupe de eradicarea anofelilor şi rudelor lor de pe Planeta România (nu cred că mă înşel prea tare, când am denumit chestia asta, numită România, planetă, având în vedere rigurozitatea nesupunerii regulilor terriene). Aceştia, adică prestatorii de servicii publice, ce se înfruptă cu nesaţ, dar contractual, din banii comunităţii cu scopul închipuit al deratizării, dezinfecţiei şi dezinsecţiei planetei sau subunităţilor acesteia administrativ-teritoriale, mă lasă nedezinfectat şi nedezinsectat.

"Pe mine mă interesează serviciul pe care îl prestezi, băi, sugătorule de... punguţe publice! Atâta timp cât îţi faci treaba, poţi să-i prinzi şi cu pliciul sau plasa!", m-am descărcat nervos, conştient că, dacă înjur, nu mai îmi iese herpes, pe unul dintre ipokimenii în cauză ce se scăpă la TV. "Pentru că plouă, domnule şi dacă dăm cu substanţă, e degeaba. O ia ploaia!" - se scuza unul dintre patronii firmelor de profil, dând o declaraţie unui reporter protevist. Care reporter subliniază în conformitate cu nu-ş`-ce statsitici că:

- Ţănţarii se înmulţesc de două ori mai mult vara decât iarna!

"Wow!, trebuie să fe ceva necurat la mijloc!", netresărind la folosirea "decât"-ului, ci mai degrabă matematic, întrebându-mă unde se înmulţesc ţânţarii iarna, iar dacă guvernul alocă bani pentru stabilimentele acestora. S-o fi legalizat prostituţia la ţânţari, ori matematica mea de aprozar chiar nu mai funcţionează?...
Cert este însă un lucru: Mi s-a cam ridicat tensiunea sau... pulsul. Interesant este că pe ăsta din urmă tot se găseşteşte cineva să mi-l sugă. Poate chiar şi un anofel.

Sub genunchiul broaştei… maneliste

2010-06-24T20:33:00.001+03:00

Nu ştiu ce-mi veni să postez, dar asta fac. Mă doare-n cotul învăţăturii mele de peste fărâma de viaţă trăită până acum. Şi, mi s-a cam găurit carapacea de broască ţestoasă prevăzută astral, chipurile, pentru protecţia proprie şi personală...

Cultura şi educaţia, promovate separat până şi de tembelii noştri guvernanţi, precum şi factorii incultură, competenţi într-o ţară a dreptăţii pumnului, dau naştere unui concept socio-hilaro-uman: viermii manelari. Aceaştia ne conduc viaţa, manipulează şi sunt manipulaţi într-un sistem carental în manifestări şi mentalităţi, sistemul românesc.

În aceste rânduri voi dezvolta descrierea acestui concept. Asta, dacă nu e prea târziu. Este vorba despre manelism, o „boală” extrem de contagioasă în ţara noastră. Asemeni paraziţilor intestinali, cum ar fi oxiurii, limbricii si tenia, menelele dau năvală pentru a ne umple golurile de cultură, orificiile urechilor, până chiar şi golurile din partea dorsală cu excremente verbale ale unor vituperări frustrante.

Problema nu este reprezentată însă de manele în sine, ci de cei care aplică ad-literam „etica moralia” acestora. Indivizi care se scarpină în nas în scaune de parlamentar, care epatează prostie în tolk-şoaie siliconate, magde, monici columbeene şi alte piţipoance de gen, cocalari cu feţe acoperite de ochelari de soare scăpătate în maşini scumpe la apus de soare claxonând la semafor, au ajuns să ne strieze ORL-ul. Fără scăpare aş zice, indiferent de consumul de baterie al telecomenzii zipuinde a TV-ului proprietate personală. Asemeni unui troian PC, „calităţiile” sunt preluate ireversibil de personalităţi incerte sau rămase într-o veşnică pubertate. Transformările ulterioare ale acestora ajung să fie dintre cele mai hidoase.

Spre exemplu, Braşovul a reuşit să iasă din anonimat. Nu la un concurs de miss, ci mai degrabă la unul de tir. Oamenii împuşcaţi la casa de schimb valutar, la o şaorma, la un club, la bere, totul, în plin centrul braşovului.

De altfel, frumosul, turisticul şi prea-astfaltatul oraş medieval de munte excelează în întîmplări criminale iar localnicii încep să-şi pună tot mai acut problema autoapărării. Braşovul pare de altfel oraşul crimelor perfecte. Vă mai amintiţi de “Cazul Gaboreanu”, valutistul măcelărit acum vreo 10 ani şi abandonat la marginea oraşului în propria maşină? Se vorbea şi atunci de reglări de conturi şi de bani mulţi.

Dar de “Cazul Constantin Ene”, de prin 2002, tot “o poveste” cu bani, vă amintiţi? Dar de “Crima dublă din farmacie”, din decembrie 2004, cu două farmaciste împuşcate, vă aduceţi aminte? Mai ţineţi minte de bătaia “ca-n Vestul Sălbatic”, din 1999, tot cu arme de foc, din faţa “Scotch Club” (cu Tolea Ciumac printre protagonişti)? De răfuiala de stradă, din 1999, dintre bandele din Noua şi valutişti, tranşată în Justiţie, cine mai ştie? În 2004, un patron de casă de schimb valutar a fost şi el împuşcat în scara blocului de către acelaşi Serghei Gorbunov… De “Ucigaşul de la Braşov”, George Ionuţ Nicolae, cel care a omorât două tinere anul trecut ştiaţi? Dar despre Elodia aţi auzit? Despre Serghei Gorbunov, ucigaş ori nu, sigur veţi mai auzi, şi despre poliţişti şi despre corupţie şi despre sistemul penitenciar.

Toate aceste crime neelucidate adnotă şi denotă însă o colaborare strânsă şi fructuasă între sistemul judiciar şi activitatea criminală. Se aruncă însă vini pe unii pe alţii. Se dau coate în coaste şi şuturi în moale în speranţa că unii vor scăpa de vină. Toţi fac parte dintr-un sistem, un sistem al pumnului, al cocalarului, al viremilor manelari.

Prea multe personaje extaziate de ritmurile date la maxim ale unui „Vivaldi-Vijelie” sau „Johan Sebastian Guţă”, care nu pregetă să ne privească de sus, epatând nevoia să ne deranjeze, să ne distrugă câmpul vizual, auditiv şi locativ, dar, mai ales, pe cel cultural sau chiar să ne bage câte ceva în cap, fie şi un glonţ... două! Nu ne mai rămâne decât speranţa că vom descoperi un anti-virus. Slabe şanse, însă. E criză!

Unde se termină fantezia, începe România!

2010-05-18T16:44:00.002+03:00

Făcui şi eu amu` câteva minuţele ceva ce nu mai făcusem demult. Nu!... Nu să gândesc! Departe de mine asemenea tentative ponegritoare la adresa generalismului viral ce a năpădit populaţia conlocuitoare pe tărâmurile acestea minunate, însă, mult prea profund mioritice. Nu!...

Tocmai ce dădeam o raită pe neşte bloage. Măcar cu cititul să rămân pe criză şi pe "praful" ăsta. Şi dau peste... ionuţu.ro, site ce, culmea, aparţine lui Ionuţu, unde, omul îşi pune la vânzare licenţa sa de studinte meritoriu şi absolvent aşişderea la facultăţuri. Asta, zice el, pentru că nu prea înţelege ce să facă cu actu` în sine, deoarece nu prea îi foloseşte pe la noi prin ţărişoară. Aşa că a luat act:

"Ieftin. Nici nu ştiţi ce pierdeţi. De fapt nici n-o vînd. V-o dau pe moca fraţilor. Nu-mi trebuie. Primul sosit, primul servit. Bonus, îi dau şi diploma de licenţă. Mie nu-mi mai serveşte la nimic...".

Ar trebui să citiţi şi motivele pentru care nu-i mai trebuie omului licenţa şi vă veţi lămuri că aşa stau lucrurile.

Mă gândeam să-mi pun şi eu la vânzare sau să trec la donaţii din cultura mea... de ceapă, de morcovi, ţelină, roşii şi musai vreo doi trei castraveţi îmbunătăţiţi cu praf de boia tras pe nasul unui gogoşar afumat cu slană de umbră de porc, dar şi vreo trei rafturi de bibliotecă ce mi-au aterizat în cap şi nu mai vor să iasă şi să mă apuc şi eu de ceva serios - manele. Poate aşa o să reuşesc să îmi schimb regretele (au cam devenit monotone). Asta, după ce execut o ardere a rumeguşului rămas în tărtăcuţă pe ritmuri de "The riffle and the large belt"

Aşadar, la oi cu mine! Că doar nu am cracii cacofoniei-irinelioase şi nici tunning-ul gonflabil şi viu, dar, totalmente, făţarnic al lui Bote`. Dar vorba lui Ionuţu, cred că şi acolo mi-ar trebui niscaiva licenţe, fie ele şi corleoniste de la FRF.

PS: Aş vrea să mă fac şi cea mai cool unitate de măsură - subbecalul. Să fiu cel mai fericit. Aşa nu o să-mi mai dau seama că unde se termină fantezia, începe România. Yeeeee!!!

Ultimul apus de soare

2010-05-18T11:46:00.000+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

Sunt lucuri pe care nu le înţeleg,
deşi...le conştientizez,
sunt lucruri,
care mă-nfiripă,
dar le consider nebunii.
Sunt lucruri, pe care doar le simt,
cu sufletul cu inima şi gândul.
E mai negrabă o nebunie:
Mi-e un dor nebun de tine! Şi, poate...

Încep să nu mai înţeleg
logica tic-tac-ului implacabil
al timpului,
al inimii.

Haos!
Sau doar braunian,
existenţa mea se caţără
pe vârful efemerului
ori, poate, că se anunţă sfârşitul poveştii...
pământene.

O nebunie! Dar...
tu, doar tu,
eşti cea cu care mi-aş petrece
ultimul apus de soare.

20 de măsuri pentru relansarea portocaliilor

2010-05-15T10:12:00.002+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

Prima masură: sexualitatea impozitată. Aceasta este una din măsurile pe care le-aş lua dacă aş fi tiran. Scuzaţi, preşedinte portiocaliu într-o ţară abia ieşită de sub dictatură!
Urmatoarele măsuri ar fi:
1) Transformarea funcţiei de preşedinte în cea de faraon, iar a primarilor în cea de bei. Gandiţi-va la inceputul dialogului între presedinte şi primarul portocaliu al Braşovului, vicepreşendinte PDL: bei Scripcaru?
2) Stimularea emigraţiei. Ai intre 60-80 de ani, pleaca cu nepoţelul/nepoţica de patru cinci ani afară şi cerşeşte. Celui care nu îţi oferă euroi îi dai cu copilul în cap. Metoda este brevetata de nişte colocatari ai ţării de ,,succesuri” economice. Eba ştie de ce.
3) Eliminarea profesorilor. Se ştie - Băse a spus-o - scoala crează tâmpiţi. Gen Basescu, Boc, sau la nivel de supt Tâmpa, Scricaru sau Chiricheş.
4) Functia de minsitru al Turismului să fie denumit generic ,,prima amantă a ţării". Turismul sexual, pentru a apăra ortoxia, trebuie redus doar la preşedinte.
5) Numirea lui Boc ca cel mai mare al doilea om din stat. Cine se crede mai înalt să i se taie capul!
6) Singura carte pe care am avea voie să o citim neaparat să fie ,,Carticica portocalie", scrisa de opinologi băseştieni şi semnata cu decenta T.B.. LECTURA ESTE OBLIGATORIE. Poate fi declarata prima carte a lumii pe pamant dacic, pentru ca restul trebuie interzise. Prefaţa poate fi semnată de E.U., ministru de profesie, cu foto nud în prefaţă pentru a ne taia din cap ideile sexuale, iar postfaţa de George - ex Gheorghe - Scripcaru cu denumirea ,,Cum poţi mânări zeci de milioane de euro fără a face nimic”.
7)Pamperşii trebuie interzisi în spitale. Basescu a spus-o, nu eu. În loc, trebuie puse postere cu Băsescu şi gaşca. Sunt reciclabile. Şi mai ţin macar cinci ani.
8)Obligatoriu, trimiterea forţei active la muncă în străinătate, cu condiţia clară ca taxele să le plateasca guvernului Băsescu şi boc, cu b mic.
9) Impozitarea cu suta la suta a salariului. Cine vrea să muncească să vina cu banii de acasa pentru impozite. Excepţie fac ministrii secretari de stat şi mistrii care pot doar lua banii acasă. Domna Udrea chiar poate lua bani de la colegi. Iar primarii portocalii, gen Scripcaru, pot scrie pe dealuri cuvantul ,,oi" cu boii care îi susţin. Dacia trebuie interzisă în tara pentru a face loc pentru maşini de smecheri ce au, în afara de airbeguri, şi o paraşută (sau mai multe) ataşată.
10) Creşterea preţului la paine, cu 10.000%, şi scăderea dramatica a preţurilor pentru bauturile de lux pentru ,,telectualii” care merg în Poiana Brasov sau Mamaia.
11) Măsura fundamentală: Bucureştiul să devină oraşul Băsescu. Clujul, oraşul Boc, Braşovul, oraşul Scripcaru, Suceava oraşul de Scaun mic a lui Flutur. Şi exemplele pot continua. Sibiul trebuie scos în afara legii, pentru ca acolo este reprezentantul unui invadator.
12) Intericerea mersului pe strada pentru domne şi domnisoare fara macar o genta de firma, un vuitton, ceva... Amantele - Băsescu sau Scripcaru ştiu despre ce scriu - trebuie considerate bun de interes general şi finanţate din bani publici.
13) Grevele ar trebui interzise, cu o condiţie. Grevele de bine, prin care Cârmaciul zeificat şi supremii locali pot fi laudati sunt acceptate...
14) Portocaliul să devina - ca negrul în ţara lui Kim Ir Sen - uniforma oficială. Bineînţeles, acesta culoare va fi folosită de catre imigranţi, pentru că restul au alternative: mor sau pleacă.Cu excepţia purtătoarelor de vuittoane sau de burţi alese, restul fraierilor ramaşi trebuie executaţi sumar. Dar, ca în China, cartusul trebuie plătit de familie.
15)Pentru ca nu exista autostrazi sau macar nişte simulări de ocolitori, contravaloarea lor în aur trebuie luate acasă de catre supremii portocalii.
16) Achiziţionarea unei pâini poate deveni delict, mai pe scurt, considerata spagă către vânzatori. Rămăşitele de români trebuie să se hranesca doar cu verdeţuri. Iarba este verde. Să paştem bine.
17) Cine nu îsi poate satisface soţia/prietena, să il cheme pe Basescu, sau în cazul Brasovului, pe omul său din teritoriu, pentru rezolvarea problemei. Daca nici ei nu pot, doamna în cauză să fie exclusă cu dispret social din comunitate.
18) Înfiinţarea Academiei de Manele. Vor fi studiate discursurile pedeliste şi muzica de chef, nunţi, înmormântări şi alte evenimente ale lui Guţă. Incepătorii pot studia din Elena Udrea şi Adi Minune. Boc va fi rector, iar provocările jenante gen A.I Cuza din Iaşi, Babes –Bolyai din Cluj sau Universitatea din Bucuresti trebuie interzise.
19) Mersul pe jos trebuie înfierat cu mânie proletară. Trotuarele trebuie desfiinţate pentru cetăţeni pentru că prima minstră a tarii şi prima amica a judeţului Braşov il fac în particular. Trotuare şi poduri private.
Trăiască marele salt economico-cultural înainte! Trăiscă Băsescu, guvernul şi poporul care a votat pentru limitarea puterii principalelor instituţii ale statului!
Iulian Rinder
Jurnalist înca în viaţă

Fericire la schimb cu o alta...

2010-03-14T23:24:00.001+02:00

În timpuri de maximă audienţă, ratingul făcându-l invidios până şi pe Mircea Badea (apropos de titlu, mi se potriveşte, dar doar titlul), iar serverele de net necesitau cam aceleaşi procedee de răcire ca ale miezurilor radiocative din centrale nucleare, datorat în mare parte traficului de pe Messinger de duminică seara, mi-am început periplu meu de căutare a fericirii.

Culmea e că am şi găsit-o! Se afla undeva ascunsă şi ea pe net, dar eu habar nu aveam de existenţa ei. Cineva mi-a atras însă atenţia, după ce am încins o discuţie amicală, marcată pe alocuri de accese de job, cum că fie şi la nivel auditiv fericirea face parte din lumea noastră.

În fapt, fericirea în cauză am primit-o cu dedicaţie la schimb cu o alta, despre care am auzit multe, iar Marian Maican spune că e vorba despre genialitate. Da, dar ce e fericirea dacă nu e împărtăşită? Nu-i aşa. Vă îmbiu să le asculaţi pe ambele, pe rând cu inima şi cu sufletul şi vă doresc o duminică liniştită...Aşadar, Fericirea şi Genialitatea:

Epistemologia boului mioritic

2010-03-14T12:57:00.008+02:00

La noi boul e simbol naţional. Boul trage pentru perfecţionarea vuitonelor unor vaci alese. Aflate la rumegatul Taurului suprem. Boul nu se supără când i se pune al şaptelea jug ca impozit, pentru că ţine minte că a votat pe un furaj şi o mahorca la căldare. Boul mugetă a jale când vede telenovele de Acasa, dar râde ca boul când vede ca cineva îşi ia o ţeapa, pentru că este bou.

Totuşi, el nu dă din copită atunci când haleşte mai mult nutreţ în portmoneu că-şi vinde vaca pentru pizz(d)ari. În general, vinde pe un fir de iarba vaca care credea ca el e un fel de un bou de Car(ac)ter, căruia îi ticuieşte inima doar dupa ea, vaca.

Boul susţine că face parte dintr-o cireadă paşnică, dar nu suporta ideea ca el a stat capra sufiecienţi ani. Lui îi plac, în general, tot felul de vaci pe tocuri ce sunt nu de rasă, ci rase până la roz. Boul 4×4 este kinky, cool, şi nu mai manâncă iarba, ci o face praf cu copita pentru a o trage mai apoi pe nas. Boul apare la televiziune, dar nu la Naţional Geografic, ci la aia a poporului să-şi arate, decent, doar popoul. I se spune Boul porno. Iar el este mândru, căci de aia este bou. Pentru că animalul nostru naţional, Boul, cu „B” mare, mugetă, nu cugetă.

Boul crede în general că girafa este fiinţa care face cel mai bine ,,blow job”, pentru că este deontoloagă la emisiuni de suflet şi poveŞtiri stupide. Totodată, dispreţuieşte locul de baştină al girafei, deşi el e cam negru la culoare şi mai ales la caracter. Boul admiră academicienii, deşi nu cunoaşte sensul termenului. Poate pentru că noua conjunctura Multipla a UE îi dă un mesaj pe care nu îl întelege. Şi rumega bine. De ceva ani.

O leapşă... cu Udrea!

2010-02-15T18:43:00.003+02:00

Antescript: O să vă întrebaţi de ce titlul conţine Udrea şi de ce am poza madamei de la Guvern aici. Sincer, nu am avut nici o idee despre ce poză să pun şi... de ce nu?... Are chiar legătură cu textul de mai jos

Când să mă manifest şi eu în regula blogging-ului de baltă - cu care, de altfel, se pare că m-am cam acomodat în ultime vreme, netrăgând (doar din mahorcă) prea mari speranţe că voi ajunge vreodată profesionist -, adicătelea îmi făceam rondul cu rost de spicuit printre blogi şi bloage, gândind la o erată neplicticoasă pe seama lipsei mele de activitate la nivel internautic, iaca hodoronc-tronc-pleosc!... Îmi arde Paul una peste faţă cu un dos de leapşă de-mi veni să-mi iau... singur un interviu!

Cică, nu e vina lui, ci a lui Caius, care, apostrofat părinteşte de popa Usca, a ajuns la sentimente mai bune şi întreabă lumea cu ce treabă pe aici...

Bine întrebările sunt minimale şi generale, dar totuşi interesante, aşa cum îi stă bine unei lepşe cu caracter. Înarmat cu dubla mea personalitate, pe a treia lăsând-o undeva la jumătatea facerii, am purces la treabă. Iată ce a ieşit:

Reporter: - Cât din viața personală expui scriind un blog?
Eu: - Poate prea mult pentru ai plictisi pe unii, dar cu certitudine prea puţin faţă de ceea ce aş vrea eu! Asta, legat de scris... Cât despre viaţa personală... aş spune mai degrabă că expun personalitate. Poate şi un pic de sentiment, dintre chichiţele care îmi atrag atenţia şi mă manifestă, în special, dar acest aspect îl las doar să se întrevadă(sic!!!).

Rep.: - Cu ce îți dăunează blogul?
Eu: - Îmi dă oarecare dependenţă, aspect care nu mă caracterizează deloc în ciuda vârstei. Bine, în afară de fumat şi... femei! Îmi place, totuşi, să fiu cât mai independent.

Rep: - Cu ce te ajută blogul?
Eu: - Hmm, să vedem cu ce să încep... Găsesc o sumedenie de idei pe care nu le-aş putea scrie ca ziarist aşa cum le buchisesc pe blog, iar aici, în pagina mea şi ale celor pe care îi citesc - pot să le spun prieteni?... - mă desfăşor în voie şi îmi place al dracului de mult.

Rep: Ce reacții permiți?
Alter-ego-ul meu: - Pe toate. Asta, în cazul în care nu sunt rău-voitoare sau triviale fără inventivitate. Nu-mi plac lucrurile goale, la fel, nici vorbele. O vorbă, deci şi un comentariu, ar trebui să conţină ceva. Fie şi o înjurătură, dacă e bine scrisă şi argumentată... La reacţii virulente sau violente, fie ele şi fizice pot să răspund pe măsură, doar am făcut şi eu ceva sport în viaţa asta a mea... Go... Şah...

Şi ca să nu mă "autoflagelez" doar eu, dau "chinul" mai departe către Deea, care ştiu că se simte un pic neglijată în ultima vreme (de mine... pe blog, să nu-mi iau vreo palmă), dar e o dulce şi nu se supără aşa uşor (cred), Mihaelei, căreia îi datorez nişte scuze şi îi spun că nu am uitat de leapşa ei, peste cascadele de cuvinte ale Adei Rus şi... Elenei Udrea, poate se plictiseşte drăguţa printre picături de ministere şi ne explică de ce are blog şi dependenţa ei faţă de acesta... Nu de alta, dar, celelalte dependenţe şi dependinţe sunt destul de uşor de întrevăzut... :)

Detaşare

2010-02-13T09:39:00.001+02:00

Am revenit! Bine... cât de cât. Şi încep printr-o poezie inspirată (de fapt modificată) de stihurile lui Annie Benny, versuri şi idei descoperite recent în "Blogolume" (îl citez pe Flavius).

PS: Erata legată de lipsa mea de pe aci o voi relata ceva mai târziu... Până atunci vă ofer o relaxare melodioasă şi... poemul cu pricina:
Asculta mai multe audio Muzica

M-ai dojenit în nepăsare,
Timpanu-mi surd e în ecou,
M-am plictisit de-un suflet gol,
Ce nu-mi tresaltă nimic nou.

Nu eşti nimic şi totuşi eşti
Un fel de-a fi, ca restul lumii,
Iar, invizibil cum te văd,
Eu m-aş salva pe mine, nu nebunii.

Nu mă cunoşti precum expui,
Cum nu îţi sunt, îmi e mai bine,
Oricum, pe orişicine aş iubi,
M-ar oglindii în ei pe mine.

Iar dacă intunericul va vrea
Să mă cuprindă-n valuri de Infern,
M-aş procopsi în altă viaţă
Şi n-aş sfârşi atât de tern.

Vă invit la un vin de blogroll

2010-01-26T20:58:00.004+02:00

Şi nu accept absenţe. De fapt...

În contextul în care imaginaţia mea a luat o pauză, mă trezesc cu ditamai Genunchiul Lumii în plexul solar, de-mi sar bojocii pe gură şi alta nu. Flavius mă crede atât de bizar încât să-i accept jocul. Şi, ştiţi ce? Chiar o fac. Aparanta normalitate a mea nu-mi permite să-l refuz.

Aş vrea, în nebunia mea, să uităm un pic de frig, să uităm un pic de patine, să luăm o cană de vin fiert şi să o închinăm acestor oameni minunaţi care ne fac viaţa mai plină de sevă, de viaţă, într-un mediu care nu mai este demult inert, ci ne fericeşte în fiecare zi cu noutăţi, scriituri de excepţie şi de ce nu cu distracţie, concepte, filozofii şi cârcoteli. Toată tevatura aceasta cu descoperirea talentelor şi nominalizarea lor, adică Blog de Blog, mi-a cam dat bătăi de cap. E destul de dificil să cerni atâtea bloguri şi bloage care îmi plac şi ador să le citesc. Fac şi eu o încercare amu`, că doar nu mi se va strica fasonul. Aşadar:

1. Marele premiu - Pentru ca-mi place şi pentru că pentru că de fiecare când o citesc îmi face imaginaţia să zburde sus de tot spre soare şi chiar trăiesc cuvintele ei - pasionala DulceDeea
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori - Ioan Usca
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri - alchimistul cuvintelor, Paul Gabor
4. Blogul cu cel mai mult umor - Leo
5. Cel mai bun critic literar - se întoarce la Flavius
6. Cel mai bun cititor - Iulia Mihai
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni - mogulul
8. Cel mai bun politician dintre bloggeri - ~~Adrian Năstase~~ Ion Iliescu
9. Cel mai informat blogger - Felicia Popa
10. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă - Madi
11. Cel mai gustos blog - Cristian Lisandru şi cel al Geaninei
12. Cel mai bun blog al unui ziarist - Călin Hera
13. Cel mai bun blog anti-băsist - ~~Lilick~~ Elena Udrea
14. Cel mai fericit blogger - probabil că Fishilică, după "aventura" de săptămâna asta(PS: numai azi, spre exemplu, va sări de 100 de unici)
15. Blog de criză sau blogger crizat - Athe :)
16. Cel mai artistic blog - Andrei Pavel
17. Cel mai bizar blog - Şu
18. Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) - Ionuţu
19. Cel mai bun comentator politic - dom` Profesor Teacă
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri - nu neapărat despre politică - Zamolxes
21. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) - îmi plac "floricelele" de cuvinte ale Adei Rus
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri - Mircea Badea
23. Cel mai bun blogroll - Andrei
24. Cel mai bun blog de sport - Curier de Fotbal
25. Cel mai schimbător blog - Gabi
26. Cel mai luptător dintre bloguri - Cristian
27. Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage - Terra
28. Cel mai activ blogger - Eftimie, când nu îi e lene
29. Cel mai prost blog - nu prea mă interesează subiectul
30. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri - Daily Cotcodac
31. Premiul "Pixelul albastru şi flacăra violetă" - NoBăsescuDay
32. Premiul de popularitate - Teo Negură

PS: Aş fi vrut să fac o categorie pentru toată lumea de la mine din blogroll, dar probabil aş fi stat toată noaptea la link-uit. Aşa că mă opresc aici şi continuu să vă citesc. Promit!

UPDATE: Amu` am aflat de la Lilick, care mi-a atras atenţia că ea şi cu Adrian Năstase sunt în juriu, iar eu în ameţeala mea caracteristică, am omis acest lucru, astfel încât trebuie să găsesc alte două persoane care să îi înlocuiască pe cei doi. No, să vezi distracţie!...
Aşa... L-am înlocuit pe Adrian Năstase cu Ion Iliescu, veşnic tânărul fost-preşedinte fiind de departe un politicin desăvârşit, dar şi bloggăr de ceva timp, iar în locul lui Lilick, am preferat-o pe Elena Udrea la capitolul cel mai bun blog anti-băsist, pe princiupiul femeia te urcă, femeia te coboară, ea fiind singura care îl poate da jos pe Băsescu (există şi o explicaţie la chestiunea asta. Despre acest lucru şi despre cum am fost invadat eu de neo-comunişti cam învechiţi, merită să aloc timp şi spaţiu într-un alt material. Nu de alta, dar nu vreau nici să pângăresc inetenţiile bune ale lui Flavius şi nici să se interpreteze că pamfletez.. Sunt absolut serios. Acum... :D)

UPDATE 2: Ar mai fi o poveste, fiind vorba de un concurs, eu am schimbat un pic regulile jocului şi am adăugat cu de la sine putere două link-uri, inventând două cattegorii, aşa că îi voi trece separat de concursul tot în aceiaşi postare aici, modificând practic prima parte a articolului:
33. Cel mai sportiv blogger - Adrian Bărbat
34. Cel mai bun fotograf - Andrei Paul şi Silviu
Am zis, am zis, na!

Ultimii vor fi cei dintâi! Ajutaţi-l pe Fishilică!

2010-01-26T12:06:00.004+02:00

Prentru că Flavius m-a nominalizat pe genunchi în topul celor mai bizare bloguri, voi păstra ascendentul ciudăţeniei aici în casa mea virtuală. Astfel, altruist din fire, m-am gândit eu un pic şi am ajuns la concluzia că trebuie să fac cel puţin o bizarerie pe ziua de azi pe care să o împărtăşesc cu voi. Altfel să nu mă numiţi bizar şi alta nu!...

Colegul Eftimie este de părere că e de bun augur un experiment, denumit "Experimentul Fishilică"

Ce aş putea să spun despre Fishilică, ar fi cam asta:
, adică ultimul blogăr din Zelist.

Ceea ce ar părea bizar pentru mulţi, aspect care nu îi deranjează pe Efitmie şi alţi câţiva blogări, care au purces la un experiment de urcat omul în clasament, pentru mine este absolut normal. Aşa că am achesat repede la idee şi l-am băgat pe Fishilică în blogroll. Mai mult, i-am "plesnit" omului şi un comentariu (cred că primul) încurajator să se ţină de treabă, adică să nu ne dezamăgească în demersul nostru blogeristic. Ar fi păcat.

Îi urez, sincer, succes! Mai ales că e un provincial ce vrea să cucerească jungla Bucureştiului! Pe bune, nu fac nici un mişto! Practic, cum a denumit Ionuţu acţiunea, nu este alceva decât un linkodon pentru Fishilică.

Mărul lui Adam sau părul lui madam...

2010-01-26T00:37:00.005+02:00

Nu ştiu cine vă face piaţa, însă se pare că nu va mai fi nevoie să vă faceţi singuri piaţa. O va face Cristian Preda pentru dumneavoastră!
Telectualul de casă al lui Traian Băsescu, pardon, al PD-L-ului, propune ca partidul să îndese mere de guvernare în gura românilor. Fie ele proaspete, stricate, acre sau portocalii. Îndeosebi portocalii.
Chiar şi mărul lui Adam nu va mai fi mărul lui Adam, ci va fi mărul de partid şi de stat, eventual cu altă titulatură ce aduce mai degrabă la un zgomot de fond nu neaparat fundamental dar de undeva de prin spate...

Reforma asta, adică a statului, cum era şi normal, se va face începând cu PD-L-ul, ne asigură fruntaşii formaţiunii politice cu pricina. Adică, PD-L se află în prin proces de rebrenduire: Cristian Preda propune înlocuirea trandafirului cu mărul; Macovei vrea eliminarea promovării prin telefoane, iar Udrea contribuie cu sufletul, având în vedere sufletul ei mai mult decât încăpător(aproape cât pormoneul).

Preda asigură şi pe blogul său că PD-L se va moderniza şi nu oricum ci pe baza ideilor... contradictorii:

"Ceea ce a început nu se va opri: discuţia despre modernizarea PDL va modifica în mod profund acest partid.
Ştiu că unii ziarişti sunt dezamăgiţi văzând că procesul de modernizare nu seamănă cu o serie de execuţii publice.
Indiferent cine e victima sau cine ar putea fi victimele, doar execuţiile par să atragă simpatia neştirbită, consensul mediatic şi aplauzele galeriei.
Împreună cu Monica Macovei, am ales calea confruntării raţionale, a disputei care nu sacrifică vreo convingere, dar păstrează un ton calm.
Politica românească se va schimba dacă va deveni mai moderată şi mai diversă, nu mai radicală şi mai nervoasă. Lucrurilor trebuie să li se spună pe nume.
Dar vocea civică se va auzi tot mai clar dacă nu e acoperită de zgomot de arme.
Ca şi în alte situaţii istorice, ideile aduc victoria. Nu pumnii".

Sincer, nenea ăsta începe să îmi placă, atât cât îmi place un om spălăcit, care nu spune nimic, dar se dă intelectual cu tupeu. Problema majoră a ipokimenului telectual (şi o spune un om din popor, cam din topor fără pretenţii, adică eu) nu are logică. Spre exemplu să luăm fraza "Politica românească se va schimba dacă va deveni mai moderată şi mai diversă, nu mai radicală şi mai nervoasă".. Sunt de acord, dacă nu ar fi continuat cu: "Lucrurilor trebuie să li se spună pe nume".... Ori sunt eu tâmpit, ori vrea el să înlocuiască trandafirul cu mărul, dar ceva nu mi-e clar: ce are moderatul şi diversitatea cu lucrurile pline de adrenalină... cum ar fi să spui nişte lucruri pe nume.
Cred că sunt tâmpit, căci înţeleg că a spune lucrurilor pe nume e o chestiune absolut radicală. Mai mult, reprezintă un act de curaj în socitetea de azi şi chiar trebuie să ai nerv pentru a purcede la atare atitudine.

Reformaţi români, reformaţi! Începeţi cu cămara, cu sacoşele şi cu cavitatea bucală. Nu de alta, dar, e foarte posibil ca multe, multe, multe m... mere vă vor face gura pungă în următorii ani. Prietenii ştiu de ce!

PS: Bănuiesc că nu trebuie să mai explic titlul. Este explicabil... Bleach!

Un inimos!

2010-01-24T21:15:00.005+02:00

Zamo, adică Zamolxis, cu sprah-ul lui cu tot, m-a îndemnat (de fapt m-a povocat) să ies din latergie şi din lipsa de inspiraţie şi să particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema lui Mircea Popescu. Zeitatea dacico-canadiană crede că aş avea mai multe şanse decât el să câştig concursul. Astfel, am depus un pic de efort şi a ieşit textul de mai jos:

O întâlnise la o beţie. Ultima din viaţa lui. Anestezistul îşi făcuse bine treaba. „Bisturiu! Forceps! Cleşte!”. Pârâit de coaste sfărâmate, piept desfăcut, mult sânge.
„Cu grijă! Suturaţi! Acum e perfect!”, vocile în alb sunau ca prin ceaţă. Tot mai încet, tot mai rar. Un beep prelungit şi... nimic. Secunde, minute... Apoi, accelerat, beep-ul căpătă cadenţă.
Era pe moarte. Tot ce rămăsese bun în el era doar inima. Un inimos.
„Te iubesc!” - îi şopti ea.
El dansa ca un fum printre cadavre, împlinit.

PS: Pentru că Zamolxis şi-a exprimat dorinţa să doneze premiul, în cazul în care va câştiga concursul, voi face la fel în cazul în care PA-ul meu va fi cel premiat. Astfel, premiul îl voi dona lui Zamo. Ştie el ce să facă mai departe cu el.

Dualitate

2010-01-23T19:31:00.001+02:00

Lamar - Fly
Asculta mai multe audio Muzica

Fusese lup, cândva,
când scruta pădurea în căutare de pradă,
în întuneric.

Izul de roşu închegat
îl încânta infiorător,
teluric,
iar discul de foc dintre frunze
nu-i apărea izbăvire...

Se preschimbă apoi în vultur,
măiastru peste deschiderea de nori,
răpitor.

Un fâlfâit de vânt,
prin penele-i măreţe,
nebunul dor
uitat atât de singur
îl îndreaptă spre soare...

De acolo, de aproape,
va arunca ocheade adânci de suflet,
pământii.

Un uragan de raze,
pe buzele-i de ceaţă,
va risipi
oglinda unui vis de roşu
de pe aripi...

Fără durere sau regret.

Momentul adevărului sau criză de identitate?...

2010-01-23T10:57:00.002+02:00

Cred că a sosit clipa destăinuirilor. Aşadar voi spune adevărul despre mine. Cei care nu mă cunosc, vor râmâne cam la acelaşi stadiu, iar cei care ştiu câte ceva despre mine vor fi bulversaţi şi mai rău. Aşadar, în rândurile următoare voi încerca să explic cum am ajuns să fiu cine sunt, în contextul în care nu ştiu cine sunt. Să începem cu începutul, că de acolo mi se trag toate belelele:

Se făcea că abia mă născusem şi gânguream eu ceva despre Freud, în timp ce îmi agitam mânuţele să stric o chestie urâtă tăgârţată de-o sfoară deasupra pătuţului care zornăia de mama focului, deranjându-mă de la gândirea filozofică, aspect care îi cam îngrijoraseră pe ai mei părinţi. Ei considerau că încercările mele de a comunica erau mai mult un plânset, coroborat cu umplerea scutecului. Da, în ciuda laturii mele sentimental-filozofică, am fost considerat un plângăcios de mic! Aşa că au chemat ajutoare, nişte ursitoarele să îmi prezică ceva de bine.

Păstrând tradiţia populară, au venit două babe de prin sat care şi-au dat cu presupusul despre ceea ce o să fac eu în viaţă.

Prima a susţinut sus şi tare că voi fi deştept şi o să ajung savant de renume mondial. Se vede treaba că ursitoarea cu pricina era cam comunistă şi îngustă la minte, unghiurile ei de vedere nedepăşind (I)Epoca de aur. De altfel, termenul era al modă, folosit ca titulatură pentru şefa Cabinetului II, inventatoarea codoiului.

A doua ursitoare, oţărâtă nevoie mare că nu a dat ea prima ursire, a contrazis-o imediat pe prima, spunând că o să fiu un tip cam sărac cu duhul, deci fericit, şi o să rămân la stadiul de ţăran sentimentalist până în momentul în care voi urca spre ceruri, o garsonieră în Rai fiindu-mi sine qua non rezervată, având în vedere calităţile mele.

Colac peste pupăză, spre finalul ritualului, a apărut şi a teia babă specializată în ghicitul în stele, un fel de mama Omida a satului, cară băga în sperieţi până şi urşii din pădure, atât era de zgripţuroaică. Ofticată că nu a fost chemată să prezică viitorul strălucit al celui mai nou membru al satului mi-a prezis ca pe lângă calităţile ursite deja mi-ar trebui una de căpătâi. Şi, mi-a ursit să fiu chior.

Culmea este că toate aceste preziceri s-au îndeplinit. Sunt cam din topor, cu idei fixe, dintre care doar unele bune şi... chior (port ochelari de la 7 ani, asta când nu îmi sunt sparţi). Practic, primele două ursitoare m-au băgat într-o criză de identitate care continuă şi azi, iar zgripţuroaica cea rea mi-a ghicit cu exactitate dioptriile, aspect care mă impiedică să descopăr proporţiile celor două calităţi prezise iniţial, fiind într-o perpetuă confuzie.

De aici şi descrierea mea din avatarul blogului: "Sunt... tembel, naiv, chiar năuc aş spune. Cred în oameni şi în umanitate. Aşa că, dacă vreţi să mă păcăliţi e relativ uşor. Dar nu prea mult, că mă prind..." De fapt, cred că confuzia care îmi determină identitatea mă face să cred că descrierea nu este tocmai cea concludentă la capitolul "prindere". Nu prea văd eu în clar ce, unde, cum şi de ce ar trebui să mă prind. Dar măcar încerc...
Voi aveţi crize de identitate sau le mascaţi elegant cu talent?

M-am procopsit cu sigla SS!

2010-01-23T00:15:00.003+02:00

M-o pălit un premiu pământean, respectiv de la Terra, dar în acelaşi timp şi de la Ada Rus pentru o chestiune abstractă cum ar fi scrisul. Pentru avansarea mea în grad de scrib am fost înbunat cu "Superior Scriber Award", adică ăsta:

Şi-apoi nu e chiar aşa de simplu cu premiul cu pricina, cum s-ar crede. Dacă tot l-am primit trebuie să urmez şi nişte reguli:

1. Fiecare Superior Scriber (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie să își creeze o legatură pe net la blogul (și autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie să își prezinte premiul pe blog și să adauge un link la chestia asta, care explică ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a câștigat premiul este rugat să viziteze acest post și să își adauge numele la Mr.Linky List astfel încât să existe o evidență a fiecărui ins premiat. Chestiune care nu prea mi-a ieşit, aşa că o să trec peste.

5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Şi, conform primei reguli, premiul merge mai departe spre Cronica lui Ionuţu, mângâie Genunchiul Lumii al lui Flavius, scrierile lui Alfadog, Oanei cea acidă, când vine vorba de Berceanu şi măiestriei ciudat(interesant) de frumoasă cu care Şu mă face să mă vărs în mod plăcut într-o mare de vise.

Alice în Ţara Minunilor...

2010-01-22T08:09:00.000+02:00

Mă simt ca Alice în Ţara Minunilor. E minunat ce se întâmăplă în dodoloaţa noastră patrie, nu e aşa? Cu toate că nu sunt Alice, sperietori, oameni de tinichea şi lei fricoşi în faţa preţurilor se găsesc cu duiumul.

Practic, într-o ţară care înaintează vertiginos spre faliment, în care impotenţa guvernului atârnă de împrumuturi FMI-stice aruncate în comsum şi pensii, în care dictatura îşi arată colţii, în care şomajul a devenit o virtute, în care nulităţile sunt trecute imediat la capitolul vedete, iar valorile aproape că sunt împuşcate pe stadioane, cel mai important lucru este flacăra violetă, aspect care întregeşte faptul că România s-a luat la întrecere cu Evul Mediu şi a ieşit pe locul doi.

Mai mult, cum o minune nu vine niciodată singură, gura târgului vobeşte că nu va exista nici un fel de Inchiziţie în domeniu, Clerul făcând pact cu vrăjitorii. Cică, parapsihologii(de parcă psihologii s-ar afla pe vreun ciclu benzenic) lu` Peşte Prăjit se înţeleg de minune cu prea-înalţii, prea-fericiţii, prea-prelaţii. De fapt, am auzit că respectivii psihopupu au acordul prea-înalţilor în exerciţiul funcţiunii. Nu de alta, dar, se consultă cu aceştia prin intermediul tehnologiei moderne, spre exemplu, Bluberry sau I-phone. Că doar nu vă gândeaţi că prelaţii sau vrăjitorii nu deţin tehnologie. Istoaria demonstrează că au avut acces tot timpul la cele mai însemnate descoperiri ale ştiinţei.

O singură excepţie ar fi de remarcat. Boc nu cred eu că se înţelege cu prea-înalţii, din cauza răului de înălţime. Nici calitate de vrăjitor nu prea are, deşi încercă din răsputeri. Mai degrabă seamănă cu un Pinochio, pe alocuri intrezărindu-se şi sforile. Sau funcţionează cu telecomandă, via Cotroceni?....

Par anormal? Dar ce ziceţi de ţară?...

2010-01-19T23:22:00.001+02:00

Poate sunt eu bătut în cap, dar mi se pare mie că evoluţia noastră modernă pe calea raţiunii nu e chiar foarte citovă. Curios, suntem în mileniul trei şi se pare că relativa comunitate românescă nu a depăşit Evul Mediu. Mai mult, personaje de legendă, subliniez, de legendă, îşi au corespondenţi reali în vremurile noastre.

Păsărica - care în nici un caz nu este un porumbel alb, mai degrabă violet (ptiu, mie chiar îmi place culoarea!) - ieşită pe gura „prostănacului” perdant al alegerilor prezidenaţiale a pornit tăvălugul întrârii României în legendă. Să fiu mai clar. Se pare că Merlin, de fapt vreun descendent sau discipol de-al lui, chiar există printre noi... Şi eu nu ştiam nimic.

Ştiri, emisiuni şi tolk-show-oaie urlă ca din gură de şarpe că Aliodor Manolea este vrăjitorul, pardon parapsihologul personal al lui Traian Băsescu. Discipolul lui Merlin s-a ocupat de ceea ce se ocupă el mai bine, respectiv cu ceea ce se ocupă (nu reţin prea multe despre paranormal), şi a vrăjit electoratul împotriva contracandidatului Geoană, vlăguindu-l de energie electorală.

Parcă mai era ceva pe acolo, prin legendă... Aha! Excalibur, sabia paranormală cu care Arthur a întemeiat Marea Britanie. Bun!... Pe plaiuri mioritice, însă, existenţa Excalibur ar avea o dublă însemnătate. Pe de-o parte sabia ar putea reprezenta cei cinci milioane de români, care au fost extraşi cu forţă de partid şi de stat şi manipulaţi să iasă din bârlogul lor în care se blocaseră de la europarlamentare. Şi asta, pentru a vota cu Traian Băsescu.
Pe de altă parte, sabia care nu este nici pe departe de teapa celei de deasupra capului lui Damocles, ar putea fi reprezentată de Elena Udrea, care doar o mână de rege(încep să înţeleg pornirile dictatorialo-aristocratice ale lui Trăienel) şi nu oricare ci însuşi „cel ales” va mai putea să o scoată de al Guvernare şi de la manevrarea banilor publici, mulţi bani publici, în interes personal sau de grup, după chef. În acest caz Boc ar fi doar o mică teacă şi aia cam scurtă şi repezită.

Numai că, Merlin este un personaj legendar al povestirilor arturiene, create de vechii locuitori ai Marii Britanii. Povestirile nu sunt prea convingătoare în privinţa originii lui Merlin. Unele susţin că tatăl lui Merlin ar fi fost un demon, iar mama o călugăriţă de la abaţia Carmarthen din Ţara Galilor, altele îl arată drept tată pe un soldat. Merlin este persoana care l-ar fi învăţat pe prinţul Artur şi l-ar fi ajutat spre a deveni rege, asta după ce-i prezise măreţia. Finalul povestirilor indică un declin al puterii lui Merlin şi o sporire a influenţei ştiinţei, deci un tranzit de la obiceiurile vechi, legate de magie şi ocultism, la ştiinţa modernă. Merlin este, în acest fel, simbolul unei lumi anacronice care se stinge, făcând loc unei lumi moderne şi raţionale.

Aşadar, ce naiba mă mai mir că ar exista modernism şi raţional în societatea românească de azi. Românica a bătut legenda. Sunt curios dacă va exista şi vreo Inchiziţie? Şi dacă dacă cine o va pune în parctică şi cui foloseşte? Toate cele bune, paranormalilor!

Plagiez, deci exist!

2010-01-17T21:03:00.006+02:00

M-a lovit cu duhul în cap, când mi-era lumea mai dragă. Cum cine? Teo! Teo Negură. Nu ştiu ce-i veni omului să-mi zică mie vorbe de duh taman când m-o lăsat inspiraţia. Adică, tocmai când făceam şi eu pauză de lucru, respectiv, mă concentram asupra unor articole ce urmează să le introduc în paginile de ziar şi nu făceam nimic cu ele, din lipsă de inspiraţie, mă izbesc nişte vorbe de spirit de mă doare-n frunte şi acu (între noi fie vorba, cred că am dat cam tare cu palma peste partea din faţă a ţestei). Culmea tupeului, vorbele lui de duh sunt şi pe capitole. Azi, al cincelea. Ptiu! Bătu-l-ar norocul să-l bată de chiţibuşar!

Aşa că nu m-am abţinut să-i ard un comentariu să se înveţe minte. Dar, să vedeţi ce zice omul, că altfel poate nu mă credeţi:

"La parlament s-a decretat starea de gratie. Dar in popor domneste starea de greata…

De ce tot tragem, speriati, grele obloane, dac-am orbit de-atat’ amar de timp?

Poezia e domnisoara pe care-o siluiesc prea multi pretendenti cu aere de curtezani.

Romanul, in general, nu e bleg, e doar blajin (incepe la fel, vedeti?), ori domol. Si-adesea sfarseste in ipostaza de pres de iuta, la intrarea in odaia bunilor aspiranti.

M-am invatat de copil sa dorm fara perne sub cap. Acum vin lingai sa ma lamureasca sa-mi pun perne sub fund.

Eu nu pot sa cred ca lumea exista din inertie. Pana si legile fizicii tanjesc cateodata dupa-un miracol.

Pungasul te fura ca nu are. Plagiatorul te fura ca nu-l duce mintea, adica nu poate. Amandoi impostori, unu-i cu sange in puta, iar altu-i nefericit, impotent".

Enervat la culme că mi-a stricat starea de latergie şi mă pune omul la muncă, i-am răspuns:

1. Şi greaţa e o stare de graţie. De obicei dimineaţa. Se numeşte mahmureală. Fie ea şi în Parlament

2. Obloanele se trag să nu iasă întunericul... de la Cotroceni de data asta...

3. Nu m-aş da în lături de la siluirea unei domnişoare, dar asta doar cu voia ei, fie şi dacă fac pe curtezanul la dezvirginat de poezii....

4. Cât despre preşul de iută din pragul aspiraţional al unui romancier în devenire mă abţin... Sunt prea blajin, bleg ori domol să aspir la vreun titlu şi nu-i găsesc sfârşitul.

5. Capul face fundul trage. La un moment dat se poate întâmpla şi invers. Fără perne de data asta, că doar nu trăim în puf. Suntem în Românica, ce naiba!

6. Miracolul ar fi ca legile fizicii să se întâmple din inerţie.

7. M-am gândit că e mai de bun augur o impotenţă convinsă de inspiraţie, decât o lipsă acută de minte, aşa că îl plagiez pe Teo la mine pe blog, dându-i şi ceva puncte în Zelist cu ocazia asta.

O seară maximă tuturor, adicătelea plină de maxime:)

UPDATE:
Pentru că am primit un feedback legat de acest material consider imperios necesar să menţionez că face parte din categoria pamflet. Chiar mi-au plăcut vorbele de duh ale lui Teo:)

La muncă nu la întins... leapşa!

2010-01-17T11:32:00.001+02:00

Mai bine mai târziu decât niciodată, voi da curs unei lepşe susţinute şi dăruite spre mine de către Cristian şi Terra.
1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Nici una nici alta, reţin numărul paginilor. Deocamdată...
2.Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?
Da. Ernesto Sabato: “Abaddon, Exterminaotrul”, acu vreun an sau doi.
3.Citiţi în baie?
Normal, pe “tron” se face culturalizarea
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?
Fac demersurile să public un volum de versuri şi am început un roman.
5.Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Scumpe şi foarte scumpe. Parcă ar fi editate pentru miliardarii de carton!
6.Care este cartea preferată?
“Statele Lunii, statele Soarelui” – Cyrano de Bergerac
7.Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Da. Spre exemplu, recent am recitit “Adam şi Eva”, de Rebreanu .
8.Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
În general sunt morţi, iar o întâlnire cu aceştia ar necesita destul de mult efort, dar apreciez şi cărţi cu autori contemporani.
Habar nu am ce le-aş spune, probabil că îmi va trece ceva prin cap când mă întâlnesc cu ei.
9.Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Da, uneori, cu prietenii.
10.Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Titlul, recomandările, autorul...
11.Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Nu aş obliga pe nimeni să citească, dar ar fi de preferat ca cineva să înţeleagă din ceea ce citeşte.
12.Care este locul preferat pentru lectură?
Acasă, în pat
13.Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
După două-trei fraze nu mai aud nici musca. Aşa că mi-e indiferent.
14.Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da, inclusiv pe bloguri.
15.Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Şi de unele şi de altele. Cam tot ce îmi pică în mână şi în funcţie de timpul pe care îl am la dispoziţie.
16.O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O carte este pentru mine ca o femeie misterioasă pe care vreau să o descopăr.

Dau leapşa mai departe către prietenii din blogrol, care binevoiesc să o primească...

Nu sunt...

2010-01-12T21:08:00.002+02:00

ingeri si demoni
Asculta mai multe audio Muzica

Nu sunt cea mai bună persoană din lume,
nici pe departe,
nu sunt nici grăunte
luat de vânt
şi dus departe pe glezna ploii
la geneză.

Doar în preajma ta,
în mreaja zâmbetului tău,
la sânul tău,
sunt cel mai mare om din Univers,
infailibil.

Acum pleacă! Ai aflat destul!
Sunt prea gol să mi se vadă trupul.
Ia-ţi şi unduirea sânilor
de pe cărarea părului meu
aplecat spre sfârcuri de stele!

Mi-am amintit prea mult şi...
nu vreau să mai simt demoni lângă mine,
ar sări calul cunoaşterii de sine!

Rămân cu îngerii din inima mea,
cu adieri de frunze
în praf de pulsari.

Fugi acolo
unde îţi e locul, persefonă!
Zboară
freamăt,
grimasă
şi geamăt
în omătul neantului
şi lasă-mi fluturii omizi!
Deocamdată...

Am revenit şi nu prea...

2010-01-11T11:31:00.002+02:00

Aş spune că am revenit, dar nu prea... mi-am revenit. Sunt încă letargic, depresiv, sinucigaş (doar la nivel mental). De fapt, mă ocup cu cititul, mă uit la filme, fac orice care să nu aibă legătură cu viaţa reală. Asta din urmă îmi cam dă bătăi de cap în ultima vreme. Doar expectative, iar baza pare construită din nisipuri mişcătoare. Deh, nu e ceva nou pentru mulţi dintre noi. Să spunem doar că eu nu mă prea pot adapta, deşi cam asta trăiesc de mulţi ani încoace, cu mici excepţii.

Credeam că am un cap pe umeri care foloseşte şi la altceva decât să nu îmi plouă în gât. M-am înşelat amarnic! Pterodactilul patinează nestingherit pe suprafaţa creierului meu. Culmea e că nu zgârie, aspect, care ar mai tresării ceva conexiuni sinaptice... Aşa, poate, aş putea să nu mă mai las păcălit, prostit pe faţă, de sentimente înşelătoare, de cuvinte încrucişate politic, de doctrine, de măscări, de bugete, de guvern, de prieteni... Care prieteni?...

Mi-am dat seama că prietenii sunt rari în ziua de azi. Sunt prea ocupaţi pentru a mai fi prieteni. Sau schimbat şi se schimbă în continuare, după cum le dictează sistemul, pardon, societatea. Ca de altfel toţi oamenii cu care interacţionez sau voi interacţiona, probabil, în viitor.

Am aflat totuşi, de la o copilă de trei ani şi o şchioapă, fiica unui bun prieten, că "artificiile mănâncă". Aspect concretizat şi de faptul că în noaptea anului nou s-a cam speriat de ele. Conform logicii fetiţei, artificiile într-adevăr mănâncă. Prea mult. Asta, şi pentru că toxinele şi modul de îngurgitare hulpav a oxigenului le dă o stare explozivă şi gălăgioasă pe deasupra.

În rest, rămân acelaşi naiv pentru toată lumea. Mă înclin:)
Astea fiind zise, mă duc să citesc câte ceva şi pe aici prin Blogolume.

Bilanţ şi urări

2009-12-31T09:07:00.000+02:00

Anul 2009 a fost unul al contrastelor. Cel puţin pentru mine. Am gustat şi din alb şi din negru, fără a avea parte de pre mult gri. L-aş putea împărţi în două... pe el anul.

În prima jumătate am avut parte de tot ceea ce mi-aş fi putut dori. Am iubit, am călătorit, chiar şi financiar mi-a mers bine. Îl prinsesem pe Dumnezeu de picior.

În a doua jumătate, însă, Dummnezeu parcă a vrut să se descotorosească de mine. Astfel, pe toate planurile a cam început să scârţâie. Însă, legea compensării mi-a făcut cunoştiinţă cu voi, prietenii de aici de pe blogosferă, cei care m-aţi ajutat să îmi recapăt curajul de a căuta din nou noul în viaţă. Vă mulţumesc şi vă urez un an nou fericit.

La mulţi ani!

Un Grinch!

2009-12-23T10:21:00.001+02:00

Azi mă voi referi la culmea iluziei unui cetăţean mahmur de viaţă. Astfel, printre picături de somn chinuit, speranţa moare ultima, de plictiseală, uitată în Cutia Pandorei. Asta, în timp ce Moş Crăciun a devenit mutălău. De altfel, nu mai există comunicare între noi de ceva timp. Nu mai avem ce să ne spunem. Semăn din ce în ce mai mult cu Grinch. Sunt verde!

Îi dau dracului pe îmbuibaţii rozalii ai tranziţiei, în timp ce îmi aşez capul pe şina democraţiei şi nu mă calcă nimeni. Măcar am aflat care este diferenţa dintre Udrea şi Boc, respectiv de ce e superior acesta din urmă faţă de blonda purtătoare de vuitoane: Boc poate face din picioare ceea ce doamna Udrea face în genunchi. Şi mă refer aici la respectul faţă de... de supremul ales.

Merry Christmas! Hohoho! Sau, pe ritul nou, Hăhăhă! Ce-mi plac glumele mele... Not!

M-au nenorocit, mă apreciază!

2009-12-21T11:25:00.001+02:00

S-a dat cu premiul în mine, din nou, din două părţi, sa să mă satur. Ce să spun? M-am umplut de apreciere din partea Terrei, care îmi aduce aminte că am o amantă de care trebuie să am grijă şi a zbuciumatei sentimentaliste Nakudo.
Le mulţumesc din suflet şi, aşa cum există obiceiul pe la noi, respectiv dar din dar se face dar, ofer şi eu premiul mai departe unor oameni pe care îi apreciz pentru calităţile lor scriitoriceşti şi de analiză.
Astfel, aprecierea se duce mai departe către şturlubaticul cuvintelor Cristian şi ale lui bulgăreli politice, spre Cristian Lisandru şi iubirea lui aşazată maiestuos în stihuri, către PA-urile lui Călin, către documentarele şi analizele lui Zamolxis , către măsurile de eradicare a prostiei de pe incultura.ro şi nu în ultimul rând tuturor blogurilor din lista mea, pe care îi apreciez şi îi voi citi în continuare cu atenţie.

Topire

2009-12-20T10:19:00.002+02:00

snow
Asculta mai multe audio Muzica

Aripile unui fulg topesc,
în priviri de adâncuri,
întuneric
peste sălaşul amintirilor.

Dintre toate,
steaua de gheaţă alege,
chipul tău acoperă
cu mângâieri de dor,
roza buzelor ce şopteşte ienii
un sărut etern.

Îmbrăţişez spaţiul
în cautarea macilor
din puritatea albului
şi îmi întind gâtlejul spre
atingerea suavă
de omăt.

Oare cum se traduce iubirea
în limba lui Decembrie?...

Ţi-aş dărui-o
beteală pe cetini.

Momente de zâmbet trist

2009-12-15T22:52:00.000+02:00

Cred că fiecare dintre noi mai are momente de neputinţă. Dar, nu e musai să fie şi resemnare. Ne trezim în lumea reală, afişând zâmbete fade de complezenţă chiar şi pentru noi înşine. Ne uităm în oglindă şi refuzăm să ne recunoaştem.

Poate că scrisul, fie şi pe blog, nu este decât o încercare de a ne descărca de frustrări, trecuturi, lipsuri, încununându-ne uneori de un succes de moment, o împlinire de secundă. Dar, oare ne face să fim noi?...

Poate că ne îndreptăm spre un spiritual perfect solitar. Ca şi naşterea şi moartea. Viaţa o complicăm încercând să fim adevăraţii zoon pliticon, încercând doar să îi mulţumim pe alţii, când de fapt noi nu suntem mulţumiţi de noi înşine. Nu cred, aşadar, că e vorba de a fi nişte plângăcioşi.
Noi oamenii, plângem din orice. Că nu ni se dau salariile, că nu ni se dau pensiile, că suntem cei mai năpăstuiţi de pe planetă şi alte mii de motive, pe care nu vreau să le înşir aici, le ştiţi fiecare.

Bărbaţii refuză să spună asta, chiar dacă din colţul ochilor li se preling lacrimi de crocodil. Deh! Vanitate masculină.
Femeile refuză să se defuleze şi ele în lacrimi, de multe ori. Chipurile că e sub demnitatea lor.
Dar toţi, îndiferent de gen ne plângem. Chiar dacă teatral. În loc, să luăm măsuri...

Există însă şi exagerări şi poate chiar unii se plâng cu motiv.
Eu sper că e vorba doar de un aspect al cunoaşterii de sine. Aş prefera să fie îmbinată realitatea cu visarea, să fie un echilibru în balanţă. Să luăm măsuri, atitudine, să luptăm. Asta, pentru că toţi încercăm să trecem peste lupta din lumea reală, a concretului, într-un sistem inversat de valori. Am uitat uneori să zâmbim. De ce atâta plânset, când noi controlăm de fapt ce ne manifestă şi ne face fericiţi. Zâmbiţi, vă rog! Mâine poate fi mai rău! Toate cele bune.

Cât cântăresc ouăle lui Traian

2009-12-13T13:05:00.008+02:00

Sub egida “repetiţia este mama învăţăturii”, alegerile prezidenţiale se vor repeta... dacă se vor repeta... prin 2014. Este şi normal, democraţia trebuie să câştige în România! Când? Încă nu se ştie cu precizie... Mai întâi trebuie finalizată numărătoarea voturilor, nu? Apoi, Traian Băsescu cu mila!...

După ce mi-am dat arama pe faţă şi am constatat că mintea mea e mamifer şi poate făta electoral chiar şi despre alegeri, am interacţionat blogosferic cu Trilema lui Mircea Popescu unde am găsit unele naivităţi postelectorale, prin care autorul îşi exprimă unele nelămuriri cu privire la gogoşile electorale pe care le-am înghiţit cu toţii mai mult sau mai puţin. Bine, unii au lins doar glazura, categorie din care fac parte şi eu. Dar să o luăm cu începutul…

Lămurire la nelămurire

Prima nelămurire a lui Popescu, ce se referă la referendumul băsescian îndreptat împotriva parlamentarilor numeroşi şi răi şi dispuşi, culmea, în două camere în loc de o garsonieră (frustrare plecată cel mai probabil din războiul 322 contra Băsescu din 2007), cam singura armă electorală folosită de acesta în campanie. Sincer mie mi-e lămurită treaba. Să fiu mai direct o să mă folosesc din nou de calitatea de mamifer al minţii mele, lăsând-o să nască o nouă povestire în ramă:

“Statul sunt eu”...

Se făcea că amibele udemeriste, cunoscute pentru calităţile miriapode care blochează pragurile oricărei uşi întredeschise, când este vorba despre orice accedere cât de mică la ciolan, îl cam plictisiseră pe Trăienel. În plus, Emil se comporta foarte ciudat în ultima vreme. Îi tot bătea monedă despre pseudo-independenţii trădători.
Scrutând - aparent, pentru că în realitate nu se putea citi direcţia exactă a privirii – peste holurile palatului, dicta...(pardon!) preşedintele îşi căuta obedientul chiuaua, preocupat îndeosebi numai de acte administrative cu conotaţii sexuale. Simţind un gâdilit plăcut în dos, Trăienel se întoarse brusc şi îl dojeni zâmbitor:

- Ce faci Emile, iar lingi?

- Da şefu` ling, aşa e, aveţi dreptate! Sunt capabil şi să pup!... Dacă vreţi, şefu`?! - răspunse prompt Emil, iţindu-şi gâtul dintre umeri în încercarea de a scăpa de problemele de detentă.

- Lasă bă prostiile! Ai lămurit-o cu ăştia, cu trădătorii? Şti că urăsc tradarea, dar îmi schimb la cinci minute sentimentele în contextul în care îmi foloseşte. Hai bă Emile, să facem odată guvernul să mai producem şi noi ceva în ţara asta pentru noi, că m-a ales poporul! Şi aştia nu sunt în stare decât să renumere... Mai bine i-ar fi numărat lui Adrian, că pentru mine nu există cântar să le cântărească! – trânti Trăienel, plin de sine.

- Da, şefu`! Să-trăiţ` şefu`, aşa e, aveţi dreptate! Facem şefu`! Dar, şefu`, eu nu prea am înţeles cum e cu „de ce le e frică nu scapă!”? – îngâimă Emil în timp ce se scărpină pe creştet.

- Bă, iar începi să gândeşti! Mă enervezi, bă! Statul sunt eu, Emile! – tună Trăienel gândind „Bă, ce mă enervează ăsta! Uite că mai făcut să citez din clasici şi mie nu-mi place decât Levantul”

Emil se făcu mic. Bine, cât putea el să se facă, cât să nu devină invizibil şi, spăşit, cu o privire de câine bătut, aştepta clarificări.

- Dar hai să te lămuresc: Aia cu referedumul a fost praf în ochii electoratului, bă! Şi, cum mi-a ieşit, acu pot să-mi aprobe aştia orice propun eu, fără să le mai amintesc! Le e frică să nu-şi piardă scaunul. Şi dacă o propun prim-ministru pe Elena, tot o să am unanimitate, Emile! – tranşă autoritar Trăienel, închizând visător doar un ochi, celălat rămânând blocat întredeschis, sorbind din priviri un pahar gol aşezat stategic pe biroul prezidenţial lângă o sticlă emailată pe jumătate plină cu whisky.

„Ah, Elena!...”, gândi în timp ce plescăi două cuburi de gheaţă peste lichidul ce îl turnă în pahar. Continuă apoi:

- Acu` ai înţeles Emile? „De ce nu le e frică nu scapă!”, adică de mine! Aşa că taci mâlc şi nu mai aminti despre asta!... Ce-mi plac glumele mele! - hăhăi preşedintele mai mult pentru sine.

- Aşa e şefu`, aveţi nişte glume trăznet! – aporbă fericit Emil, căruia i se întrezărea, ipotetic, un dat din coadă.

Bruiajele servicilor tehnice, dar şi interferenţe deontologice din partea mogulilor răi, au făcut ca mare parte din dialog să se piardă în eter, din cotloanele Cotroceniului răsunând printre hăhăituri:

- O să am mai multe mandate ca bătrâna şandra... stalin...stă!... Hrrrrr!...

PS Tehnic: Personajele din poveste sunt imaginare, dar pot fi integrate destul de lesne şi în realitate.

A doua

Pentru clarificarea a celei de-a doua nelămuririre a lui Mircea Popescu, voi cita din clasici în viaţă, adică eu, prin ceea ce se numeşte Reconciliere de ochii lumii, cu menţiunea că Antonescu, fiind teoretic politicanul momentului, şi singurul care ar putea face o opoziţie reală, ajutat şi de partid, în faţa Băsescului, astfel încât ar fi cam deplasat să demisioneze. Asta, chiar dacă a specificat în mod clar. Practic, nu el a pierdut alegerile, ci Geoană. Deh! Aşa e în ~~tenis~~ politică!

Şi încă una

Chestiunea cu Twiter-ul şi cum funcţionează în mod real acesta, încă nici eu nu sunt prea lămurit, fiind un începător în domeniu. Dar pot să-mi exprim o umilă părere legată de asta. Cirpiturile catindaţiilor pe internet, au fost cam suave, asemeni unui pui de gostat îmbolnăvit ireversibil de tăierea capului şi smulgerea ulterioară a penelor în apă firebinte.
Aş remarca totuşi, referindu-mă la online şi interent că varianta pedelistă, respectiv Traian Băsescu, a fost mai bine reprezentată. Aspect, care, în afara unor fraude evidente, dar nedovedite juridic încă – probabil niciodată – a făcut ca Băsescu să cucerească majoritatea voturilor diasporei.

PS: Articolul este de fapt un comentariu politico-pamfletar cu doresc să interacţionez cu concursul de Crăciun organizat de Trilema timişoreanului Mircea Popescu. Şi, de ce nu, să-l şi câştig :)

Reconciliere de ochii lumii?!...

2009-12-11T11:21:00.004+02:00

A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. Se făcea că Trăienel cel orgolios, aflat la începuturile celui de-al doilea madat, decisiv pentru instaurarea sistemului totalitar, a încercat unele semne de umanitate. Se uita în ograda licuriciului mare şi vedea că o sumedenie de lucruri pe care le detestă, cum ar fi pacea, au fost premiate „la negru”. Vanitatea lui a fost lovită drept în moalele capului. „Cum ăla poate şi eu nu? Şi mai e şi negru, pe deasupra! Să nu am parte de mandat dacă nu iau şi eu un premiu”, îşi spuse Trăienel. Din turnul de fildeş al Cotroceniului, preşedintele urlă cât îl ţineau rărunchii după un fel de chiuaua politic, care îi era şi sfătuitor şi pe care cu nonşalanţă îl uitase premier de facto:

- Emileeeeeee!

- Da şefu`! Să-trăiţ` şefu`, aşa e, aveţi dreptate! - spuse obedientul, iţindu-se de sub un birou şi lingând ceva ce semăna perfect cu un ciolan guvernamental.

- Taci băi Emile, că încă nu ţi-am spus nimic! Fi atent aici la mine! Bă, io vreau reconciliere, că vreu şi eu premiu ca licuriciul mare şi negru! – tună Trăienel scrutând zările hololului palatului, bineînţeles peste capul interlocutorului.

De altfel, nici nu îi era prea greu, lipsa de detentă a lui Emil fiind cunoscută peste tot în ţară, câteodată chiar şi peste hotare, mai ales atunci când se întâmplă să îngaime engleză.

- Da şefu`! Să-trăiţ` şefu`, aşa e, aveţi dreptate! Facem şefu`, cum să nu! Meritaţi pe deplin orice premiu – aclamă Emil, schiţând un zâmbet pupincurist.

- Bă Emile, tu mă cam enervezi cu obedienţa asta a ta, dar tocmai de aia îmi place mie de tine, bă! Că eşti mereu ascultător – hăhăi Trăienel, dându-i o palmă prietenească peste ceafă obedientului premier.

Continuă apoi:

- Emile, zi-mi măi nişte numere de telefon ale liberalilor măi, să o punem de-o alianţă. Ţi-am spus că vreau reconciliere naţională, băi!

- Sigur şefu`… Theodor, Ghiţă Flu… - îngâimă Emil mimând oarecum gândirea şi ridicând câte un deget la fiecare nume exprimat.

- Băi, Emile tu eşti prost? Aştia sunt la noi, bă! I-am luat mai demult! Liberali, băi tolomacule – rânji Trăienel, gândind: „era să-i spun tonomatule, dar eu nu sunt mogul rău”

- Şefu`, şefu`, am găsit doar numărul lui Călin, dar cred că nu vă convine... – spuse Emil plin de emfază, scrutând prin agenda telefonului mobil.

- Băi, eu nu te-am pus premier şi şef la partidul meu să gândeşti, ci să mă serveşti cu credinţă, Emile! Îl aveam eu pe al lui Crin, dar ăla e arogant şi pe deasupra e şi tare în clanţă. Sună-l pe Călin şi dă-mi-l la telefon, că vreau să-i propun, aşa de sanchi, funcţia de premier. Să văd ce zice... Hă! Hă! Hă!

Având în vedere că pe fir au intrat cele opt servicii tehnice ale Cotroceniului, continuarea dialogului a fost bruiată, iar interferenţele nu au mai putut fi scoase. În plus, din toate cotloanele palatului se auzeau şoapte şi zvonuri despre contestaţii pesediste şi fraude la alegeri, iar televiziunile mogulilor răi şi buni au interevnit şi ele deontologic pentru a despica firul în patru...

Mintea mea fată... electoral

2009-12-07T23:01:00.002+02:00

Mintea mea cred că are probleme de regn sau specie. Nefiind tocmai un specialist în domeniu, cred că este mamifer, ea, mintea mea, şi mai şi fată:

În primul rând, am fost la vot. Deşi pare tardiv subiectul, trecând ceva vreme de atunci, m-a contrariat un aspect. M-am dus la vot cu ceva entuziasm să îmi exercit dreptul. Totuşi, când am ieşit, îmi cam căzuse faţa şi moralul. Asta pentru că aveam o nedumerire: Nu ştiam dacă mi-am exercitat dreptul sau stângul? - referitor la vot, bineînţeles. Nici acum nu sunt prea lămurit...

Un al doilea punct nevralgic m-a manifestat luni dimineaţă, când mi-am dat seama că există un efect al alegerilor, de care nu prea am şanse să scap. Respectiv, dacă mă culc seara cu un preşedinte, iar dimineaţă mă trezesc cu altul, înseamnă că sunt curvă?...

Încă, nu pricep mare lucru din cele două, dar ceva justificare o întrevăd - mă simt ca o prostituată cu prea mulţi peşti pretendenţi!

Umbre

2009-12-07T10:45:00.002+02:00

Umbre
Asculta mai multe audio Muzica

Agăţate-n ghirlande de mucegai,
umbrele cad pe pereţii conştiinţei,
s-au săturat de fad şi anost,
rătăcesc prin abisul nefiinţei,
mă pierd în uitare.

Un trup de ceaţă împrăştie vântul,
călător atemporal pe culmea palorii,
doar timpul, doar el, mă fixează,
cu ochii închişi ai valorii
pierdute în umbră.

Sunt doar un ecou al celui ce-am fost,
cu braţe deschise ce îmbrăţişează Nirvane,
pe limba unui clopot surd,
sosit prea târziu, îmi pun paravane
la întâlnirea cu mine.

Neîmpăcat, ridic ochii spre cer
să aflu cât am întârziat...

Sunt inadaptat politico-social

2009-12-06T20:33:00.000+02:00

Am primit o leapşă cu iz politic de la Alphadog. Să îmi stabilesc poziţia pe tabla ideologiilor politico-sociale, conform testului acesta.

Mi-a cam ieşit cam acelaşi lucru ca şi lui Alfa, adică sunt un degenerat libertarian de centru cu înclinaţii pe râna dreaptă, aspect care mă pune în postura că nu prea am ce căuta în ţara asta şi nici nu ar trebui să am dreptul să votez. Motivul e foarte simplu, dogmele politice ale celor care au concurat la scrutinul electoral de azi sunt pe alt pătrăţel. Dar, ce mai contează un pătrăţel în ziua de azi? E zero barat, în România. Postez totuşi din pătrăţenul meu de net şi predau şatafeta (leapşa) tuturor curioşilor care vor să afle pe ce scală politic-o socială se află. Asta, dacă nu ştiau deja:)

Dictatorul însingurat

2009-12-03T21:52:00.002+02:00

Ante Scriptum – "Români de ce vă e frică nu scăpaţi! Din 22 de milioane veţi rămîne doar 10" – Mircea Dinescu, "Plai cu Boi"

Adică un fel de răspuns retoric de la mogulaşul pe care l-am zămislit mai devreme, respectiv cu câteva zile înainte:

Tovarăşe Traian Băsescu, vă rog decent nu mai vorbiţi despre comunism. Tovarăşe Băsescu, vă remintesc cu simpatie că atunci când regretaţii Corneliu Coposu, Ticu Dumitrescu sau doamna Doina Cornea vorbeau despre anti-comunism dumneavostră trăiaţi bine. Ca să citez din sloganul ce a făcut furori la fraieri, printre care am facut şi eu parte în 2004, când v-am votat. Tovarăşe Băsescu trăiaţi bine sub pulpana socialistului Iliescu în acea perioadă. Individul care a creat mineriadele. Mineriade pe care, dvs. le-aţi susţinut moral în calitate de subordonat al ,,bătrânei şandramaele stalliniste”, cum plastic îi spunea idologul de la Secu, Vadim. Tovarăşe Băsescu, cuvântul comunism nu rimeză cu decenţa în gura dumneavoastră. La fel cum nu are o conotaţie melodică cuvântul virginitate la o fată de la pagina cinci. Înţeleg necesitatea ( disperararea, în termeni mai simpli ) acţiunii dumneavoastră, dar nu moralitatea demersului. Doresc să vă întreb lucru banal. Aţi scos mardeiaşii portocalii la luptă. Doriţi ”revoluţii” portocalii. Dar nu vă întrebaţi de ce Crin Antonescu (PNL), Mircea Goeană (PSD) şi Ciuhandru (PNTCD) s-au aliat? Poate pentru că, tovarăşe Băsescu, în timpul guvernului CDR a-ţi băgat PNŢ-CD în sarcofagul istoriei. Dacă vă mai aminţiţi, tovarăşe Băsescu, în acea perioada aţi susţinut faptul că România nu are nevoie de autostrăzi. Apoi v-aţi chinuit timp de patru ani să distrugeţi PNL. Aţi reuşit parţial. PD-L este o struţo-cămilă, cum ar defini-o Papini, politolog italian pe care nu l-aţi citit măcar pentru faptul că în cinci ani nu aţi reuşit ce am făcut personal în cinci ore, să citesct ”Visul” lui Cărtărescu - un scriitor genial, de altfel, O construcţie politică de genul struţo-cămilă de stânga-dreapta cu viraj pe centru. O politică marinărească pe care o practicaţi în dispreţul maeştrilor politoloigi Jean Francois Ravel, Marcel Mauss, Francoise Thom, Hannah Arendt. Tovarăşe Băsescu, aţi inventat, ca promotor, maneaua politică. Aţi adus discursul politic la nivelul ”pe la spate, pe la spate – aşa vor politicienii ( PDL) toate”. Tovarăşe Băsescu, în urmă cu aproximativ două luni aţi dat afară, prin intermediul marelui om de stat – era o glumă – Boc, PSD-ul de la guvernare. Motivul? Că a spus cetăţeanul Nica, de la Interne, faptul că vor fi autobuze electorale. O întrebare, tov. Băsescu – nu au fost cumva acele maşini? Să fie clar, PSD, PNL, PNTCD, UDMR nu sunt formate din heruvimi. Şi acolo lupta pentru putere este dusă aproape de paroxism. Dar, tovarăse Băsescu, Marea Neagră nu este lac rusesc, Grivco nu este doar locul unde se întâlnesc mogulii, doar pentru că aţi fost primul acolo, Iar Elena nu este doar Ceauşescu, ci o apropiată de-a dumneavoastră. Tovarăşe Băsescu, dumneavostră vă credeţi un ombusman – un delegat al regelui care investighează plângerile cetăţenilor împotriva fucţionarilor publici. Numai că dumneavoatră vă consideraţi un ”rege dictator preşedinte ales”. Contradicţie în termeni, tovarăşe Băsescu. Tot, domnule apartcik de partid, aţi încercat distrugerea Parlamentului. Pentru cunoştinţa dumneavoastră cel mai vechi parlament din lume este cel din Islanda, Althing, creat în 930. Parlamentul, în general, este o instituţie care de-a lugul istoriei sale a fost mereu criticată pentru defincieţe. Cum ar fi că o mulţime de indivizi plini de favoruri freacă menta pe banii publici. Dar, fiind mulţi în acest sistem, reprezintă garanţia faptului că grupuri de interesese diferite se ceartă, iar adevărul poate ieşi la iveală. Parlamentul – o instituţie inventată de Cuza în România, şi dezvoltată de Carol întâiul la 1866, nu poate fi desfinţată de dumneavoastră. Pentru că Parlamentul, tovarăşe Băsescu, în opţiunea dumneavoastră rimează cu consensul Marii Adunării Nţionale a lui Ceauşescu. Tovarăşe Băsescu, m-am uitat cu amuzament greţos la burtierele televiziunilor ce declamau ieftin ”Singur împotriva tuturor”. Dumneavoastră v-aţi însigurat. Sunteţi un ”suprem” cu tendinţe dictatoriale împotriva celor pe care, cu o nonşalanţă agerime, i-aţi minţit de-a lungul timpului. Jos comunismul este egal cu jos camarila băsesciană în anul 2009 după Hristos. Specificare pentru pedeleişti - Hristos nu are carnet de partid.

PS1) Stimate cel mai iubit fiu al poporului portocaliu. În noiembrie 1989 în târgul unde m-am născut - respectiv Botoşani, pe strada Războieni nr. 5 - trei elevi de liceu au fost arestaţi de Securitate pentru împărţirea de manifeste împotriva regimului comunist. Fără să fi făcut acest gest de dizidenţă, am fost unul dintre cei trei arestaţi. Până la căderea regimului Ceauşescu am avut domiciliu forţat. Pentru cei ce îşi amintesc filmele din anii 50- 60- 70 ai secolului – mileniului trecut – partea cu aruncatul tuturor lucrurilor pe podea, spartul mobilei, şamd, am trăit-o ”în direct”. De aceea nu accept luptele de manea de cartier ale marinarului.

PS2) Fică-mea, ce posedă onorabila vârstă de trei ani şi cinci luni mi-a cerut să-l sun pe Moş Crăciun să-i aducă o planetă plină de prieteni şi o pisică, dar şi o lună ”mică”. Tovarăşe Băsescu, dacă vă impuneţi din nou stilul dictatorial îmi permiteţi să emigrez pe planeta lui Moş Crăciun?
Iulian RINDER
ziarist în viaţă

Trei idei cucuiete!

2009-12-01T18:36:00.000+02:00

Trei iezi cucuieţi behăiau de zor a rumeguş în parcare. Stăpânit de o ură de paie, asemeni vieţii sale serbede, după o ceartă cu soţia, pe teme de rituri mănăstireşti, un adept al nepoveştilor a luat drujba tâind capetele din lemn ale cornutelor. Îi ocupaseră locul de parcare. Iar maşina, ca şi nevasta, nu mai stătea într-o rână ca altădată.

PS: Pentru concursul de PA-uri ale lui Călin

Îndrăgostit de... amantă!

2009-12-01T10:57:00.004+02:00

Da, recunosc, m-am îndrăgostit! Până în rărunchii inimii. Îmi sfârâie călcâiele. Fluturii mi se zbat a libertate în stomac. Un fior plăcut îmi străbate şira spinării. sufletul meu este pătură ce acoperă şi încălzeşte. Declar sus şi tare că îmi iubesc amanta! I-aş cânta şi sub balcon, i-aş povesti de iubire şi de dor... De fapt, i-am povestit multe deja. I-aş recita şi poezii. I-aş spune şi glume, poate aş plictisi-o şi cu pamflete politice. Şi astea le-am făcut deja. Îi place de multe ori cum gândesc. Mi-a declarat asta şi mi-a spus că mai vrea... Iar eu sunt gata să-i ofer totul.

O iubesc din toată inima şi se pare că nici ei nu îi sunt indiferent. Nu mai pot trăi fără ea. De fiecare dată când o părăsesc, pentru scurt timp însă, dorul mă macină şi mă face să mă întorc la ea, mult mai iubăreţ, cu mult mai multe idei năstruşnice, cu poftă de viaţă, de aventură...

Aş vrea să stau mai mult timp cu ea, amanta mea, dar, din când în când, sunt nevoit să mă întorc la nevastă, să nu cumva să devină suspicioasă şi să se supere pe mine. Asta, pentru că ea mă întreţine, îmi dă de mâncare şi are grijă de mine. Asta, chiar dacă uneori devine cicălitoare, greu de digerat şi mă provoacă la multă gândire strategică.

De multe ori, consoarta nu mă lasă să dorm, să zbor, să mă întorc la ibovnica mea. Ţin şi la nevastă, dar îmi iubesc amanta. Deh, dualitatea ipocrită cu care am fost zămislit, ca om. Pe undeva se aseamănă amanta cu nevasta. Necesită cam aceleaşi eforturi din partea mea. Le iubesc pe amândouă, dar în mod diferit. Cum să nu le iubeşti, când sunt atât de frumoase?... Iar, sentimentele mele sunt absolut normale.

Iubită metresă, te părăsesc acum! Mă duc la consoartă! Dar voi reveni mai plin de patos... Aşteaptă-mă! O să-mi fie dor de tine. Pormit!

Legendă:

amanta = blogosfera;
nevasta = presa;

M-am umplut de respect

2009-11-30T10:15:00.002+02:00

Nu ştiu cum funcţionează prea bine chestiunea asta cu "respectă şi vei fi respectat", dar uneori exprimarea sentimentului de stima pentru cineva nu depinde prea mult de timp şi nici de starea de agregare. Aşa că am să vă povestesc o întâmplare:
M-a sunat cineva la 5.00 dimineaţa, într-o stare eurforică de "invidiat", şi-mi spune:

- Te-am sunat să şti că te respect. Eu sunt beat acum, dar te respect!
- Simţămintele mele sunt mutuale, îi răspund, gândind "...în afară de beţie. Oricum, aş vrea să dorm"
- Nu pe bune, chiar te respect, continuă omul, încercând să nu fie prea dislexic
- Ok, ar trebui totuşi să şti că respectul poate fi declarat şi la ore normale, încerc eu să scap, având ochii împăienjeniţi de somn şi fără prea mare chef de discuţii.

După ce m-a mai umplut de respect încă vreo câteva minute, individul şi-a dat seama că nu prea are cu cine vorbi şi a închis telefonul. M-a sunat a doua zi, cerându-şi scuze că m-a trezit la ora aceea din noapte, aspect care m-a amuzat teribil. Am stabilit amândoi că respectul nu are limită de timp.
Voi cum staţi cu respectul şi dacă sunteţi respectaţi? Aş fi curios în ce fel şi la ce oră primiţi declaraţii de consideraţie şi când vă manifestă astfel de sentimente.

PS: Mi-am amintit de această întâmplare datorită postării lui Mace

În căutarea mogulului salvator...

2009-11-29T09:34:00.001+02:00

Ce face criza economică din oameni! Şi berea...
Un coleg în ale presei şi prieten, cu care obişnuiesc să scoatem câteva dopuri de la sticlele de blonde pline şi reci şi cu care m-am întâlnit fix şi de ziua mea la un pahar de vorbă, a descoperit cheia succesului în ale mediei şi a formulat un anunţ menit să-l ajute să-şi găsească un rost în viaţă:

"Tânăr ziarist, încă cu talent, caut mogulaş cu situaţie financiară stabilă pentru colaborare, eventual proiecte de viitor. Ofer obedienţă maximă. Rog seriozitate! TEL: 074....."

De altfel, mass-media din România este absolut independentă. Problema este însă că nu se ştie clar de cine...

Happy birthday to... me!

2009-11-27T12:33:00.002+02:00

Azi am îmbătrânit cu un an. Aşa că iau o binemeritată pauză să contemplez momentul... Cu o blondă plină şi rece...:)

Şopârlă

2009-11-25T11:02:00.001+02:00

PD-L + PNL = aproximativ LOVE. Cam asta ar fi şopârla. Nu de alta, dar aşa justific titlul.
De ce mi se pare mie că singura alianţa funcţională este PNL - PD-L, dar fără Băse? E o retorică, nu e întrebare. Tot ce e posibil ca PD-L-ul să se dezbare de Băse şi atunci…
Oricum Băsescu şi-a vândut partidul de mai multe ori, inclusiv în campania din turul I, dar şi când i-a pus să se retragă de la guvernare pe vremea Tăriceanului. Probabil că o va face şi până în turul II, doar-doar mai prinde un mandat. E în stare. A demonstrat-o cu vârf şi îndesat.
Mă aştept, aşadar, şi la o reacţie inversă din partea partidului prezidenţial. Ar fi logic. Nu de alta, dar, oferind sprijin necondiţionat lui Băsescu, în caz de nereuşită a marinarului, partidul se va îneca în aceaşi barcă de salvare cu fundul găurit. Sau e doar părerea mea...

DA prostituţiei electorale!

2009-11-24T12:38:00.003+02:00

Acum, că am de ales între două rele în Turul II, sunt într-o dilemă. Nu vreau să aleg pe niciuna din cele două rele. Însă, chiar vreau să mă duc la vot. Dar... fără să îmi vând scump pielea... nu m-aş prea duce.

Ei, după ce vor contracta chiria la Cotroceni, vor avea timp cinci ani de acum încolo să mi-o pună la uscat. Astfel încât o să îmi vând votul. Aşa am să fac. O să mă prostituez electoral pe centura alegerilor prezidenţiale. Cred că e o oprtunitate pentru mine şi blogul meu. Îmi vând votul, dar să fie seriozitate din partea cumpărătorului. Eu mi-am dovedit-o deja. Aştept oferte, dar nu derizorii, că mă supăr şi uit să merg la urne. În plus, emigrez în Burkina Fasso şi vă las să vă delectaţi cu moneda naţională a Botswanei. Oricare, ar fi preşedintele...

PS: Pentru detalii şi oferte aici - http://vandvot.wordpress.com/

Am câştigat… de două ori!

2009-11-24T08:50:00.000+02:00

Condiţia necesară pentru a câştiga un concurs este să participi. La mine s-a dovedit în ultima vreme şi suficientă. Nu mă gândeam că dacă am blog, care îmi aduce semnificative câştiguri epice şi chiar spirituale, pot să câştig şi... material, mai ales atât de uşor. Şi am făcut doar ceea ce îmi place. Am scris. Dar să o luăm cu începutul...

Acum ceva vreme am scris un articol cu subiect impus, respectiv, tehnologia comunicaţiei prin intermediul telefoniei mobile, concurs promovat de Gabriel Ursan. Culmea că am luat şi premiul întâi cu coroniţă. Bravo mie!

Primii bani

În al doilea rând, mă aflu printre fericiţii câştigători ai concursului Superblog 2009 organizat de PC News. Asta, în ciuda faptului că nu am participat cum mi-aş fi dorit, adică să fi intrat literalmente în concurs postând tematicile în părticica mea de net. Asta, din lipsă de timp. Aflu, însă, că, printr-un simplu comentariu pe blogul lui Andrei, am câştigat şi primii bani ceva mai consistenţi pe blog sub formă de voucher. Deci, se poate!
Şi câştigurile au parvenit în mai puţin de o săptămână.

Aştept aşadar să câştig şi reportul la Loto... Off, iar am uitat să îmi imi iau bilet!

PS: Gabriel o să îţi trimit cât mai repede cu putinţă datele solicitate:)

Alb sau negru

2009-11-23T11:29:00.000+02:00

Pe albul de şah,
gânduri aşezate ordonat
nutreau o revoltă
de culoare brauniană.

Monotonia pionului la scarificiu
executa mişcări în spirală
asemeni uliilor
în căutare de pradă.

În colţul tablei,
pe negru,
un nebun efectua mişcări în "x"
pe pătrate de sânge închegat.

Se tocise până şi apusul
prăvălit cadaveric
peste turnul de fildeş
rămas descoperit în câmpul logicii.

În plină campanie,
însăşi Regina
cuprinsă de o paloare de ceaţă
îşi aştepta sfârşitul.

Chibiţii înorogi
Nu mai puteau necheza în voia "L"-ului

Cine trebuia să facă prima mutare
era deja mort,
iar moartea nu putea rosti
dacă e alb sau negru.

Griul unei idei
moarte din faşă
a îmbrăţişat gândul adormit
pe tabla de şah a nopţii.

Visul decolorat, de victorie,
mută şi câştigă... Mat!

Aberaţia de a fi preşedinte!

2009-11-21T09:53:00.001+02:00

Am plecat la colindat printre bloguri şi bloage. Cristian mi-a atras atenţia cu propunerea de confruntare interioara: esti presedinte o zi; care sunt cele trei lucruri pe care le-ai face neaparat in acea zi? Astfel, m-am decis să-mi confrunt pornirile aberante de a fi pentru o zi preşedinte:

Aş lăsa România amanet fără cuvinte!… Hmm, dar nici Paraziţiii nu mai sunt ce au fost! De fapt e deja amanetată. Mi-aş aduce aminte să nu-mi dau soacra afara. Dar… eu nu am soacră.
Sau, mai bine m-aş duce “la B1TV” şi i-aş trage un pumn în nas lui Moraru spunându-i printre dinţi:

- Bă, tu nici nu şti să pupi în cur. Ia, de te spală pe dinţi cu cocolino, să ai limba mai pufoasă.

Apoi m-aş gândi la Bâstroe şi la Insula Şerpilor, amintindu-mi că nu mai am nici o barcă amărâtă să mă duc până acolo la pescuit de ucrainieni.
Găsesc soluţia salvatoare, construiesc mai multe cuirasate de hârtie din dosarul Flota şi le arunc în mare în sticluţe de plastic.

Spre seară îmi dau demisia în cinci minute şi propun un referendum pentru legalizarea prostituţiei politice şi Parlament tricameral care să facă antecamera la preşidenţie pe banii mogulilor:)

Îmi găsesc o blondă plină şi rece pe care să o am mereu lângă mine şi voi decreta înfiinţarea un minister special pentru ea cu sloganul “Land of all choice (kind) of beer”. Apoi pe o mahmureală cumplită îmi mai dau demisia odată, tot la cinci minute, să o anulez pe cealaltă. Asta, după ce îmi cumpăr un loc de veci în Parlamentul European şi un apartament de fiţe de fix 813 mii e euro taman în metropola "Poplaca" pentru ca viitorul să sune bine, acuzând mogulii că mă critică pe televiziunile lor de moguli răi.

Mă duc noaptea la OTV unde recit poezii patriotice, apoi râd pentru că îmi plac glumele mele, dar mă şi plâng că fantoma Vărului Săndel îmi cere bani de clipuri tembele. Şi, îi dau că nu dau de la mine, dar mă bântuie în continuare pe Etno TV.
Îmi dau seama că femeile din jurul meu sunt de vină pentru decăderea în sondaje şi fac pe “prostănacu”, disparând în Caraibe cu banii de la FMI.

PS: De acolo postez pe blog chestia asta...

Erată la calomnie!

2009-11-20T11:26:00.000+02:00

Am aflat cu stupoare că o să am un proces de calomnie. Ar fi primul. Bine, au mai fost tentative, dar s-au terminat relativ la primul termen cu finalizare câteva beri şi o ciorbă la o crâşmă de lângă Tribunal, oferite de reclamanţi, bineînţeles, de bucurie că i-am scăpat de corvoada proceselor de calomnie.

Însă, cu procesul ăsta de acum e altceva. Omul este barman, fost ospătar, într-o crâşmă din centrul Braşovului.
După ce s-a dat în stambă ultima oară, demonstrând că teoria relativităţii einsteiniene se aplică şi la notele de plată, doar în sensul unic al dilatării acestora, crâşmarul m-a etichetat ca nesmimţit, având în vedere că am avut tupeul să contest dilatarea în timp şi spaţiu a cifrelor de pe nota de plată. Citez: "Nu am văzut în viaţa mea atâta nesimţire!". Aspect, cu care am fost întrutotul de acord şi am exemplificat că nu e pentru prima dată când se întâmplă o tranformare ilogică a notelor de plată. Ceea ce a făcut ca omul să se oţărască un pic cam mult şi a ajuns la concluzia că ar fi normal să mă dea în judecată pentru calomnie, plecând de la aspectul că l-am făcut hoţ.

Sincer, nu creed că l-am făcut eu, era deja, dar aş preciza că are dreptate. L-am calomniat, în sensul că nu am fost complet în afirmaţiile mele. Mea culpa! Completez acum: omul este prea mărunt. Despre hoţii ăia mari, mai scriu din când în când în ziare. Baramanul în cauză nu merită un asemenea privilegiu, astfel încât îl public aici pe micul meu spaţiu de net, omul fiind mult prea anonim pentru paginile unui ziar.

Frauda-m-aş şi n-am cui!

2009-11-18T14:22:00.005+02:00

Mi-a spus mie cineva că eu am evoluat, astfel încât turismul electoral nu mă mai atrage. Chiar dacă mi s-au oferit banane şi portocale de o să-mi ajungă până trece criza econimică, iar singura obligaţie era să particip la mitinguri săltăreţe şi maimuţării prin grădinile zoologice din ţară îmbrăcată în geacă de partid, eu, ca o maimuţă cinstită ce sunt, am rămas cuminte în cuşca. Acum, sunt tristă, singură sub un trunchi de copac. Nu mă mai bagă suratele în seamă. Sondajele spun însă altceva, iar atunci zâmbesc cu subînţeles.

PS: Am scris şi eu un PA, de la Călin mi se trage.

Introspecţie

2009-11-18T11:28:00.001+02:00

Introspectie

Orice cuvânt, orice stih,
orice rimă,
rezonanţă, cristal de lumină,
rubin sau safir,
introspecţii în suflet
în timp ce respir
ar fi de prisos.

Am crezut cu tărie
sfătuit şi de tine,
de înţelepţi cu gândul la mine,
că timpul va produce uitarea,
dar el joacă dublu
şi păstreză visarea
în emisfera mea stângă.

Scânteia umilă aprinsă de tine
a ajuns vâlvătaie de maci
aprinsă în joc de gonaci
la vânătoare de gânduri.

Adierea parfumului tău
încrustată adânc în nări de dorinţă
îmi petrec în nefiinţă
sufletul meu îngropat.

Un cânt de iubire
acordat sub balcon,
desuet, întinat în advon,
în ritmuri de ploaie
dansantă de vară,
este doar o furnică
minunată în praguri de seară
de măreţia Universului.

E un infinit perpetuu
în inima mea şi explodez
în sclipiri de stele, în dor refulez
cu gândul la tine.

Amintiri despre viitor...

2009-11-17T18:16:00.003+02:00

Preocupat de un serial SF, “Amintiri despre viitor” sau ceva de genul... am înţeles că se cheamă serialul, cineva ma întrebat recent dacă aş vrea să-mi ştiu viitorul. Am răspuns prompt:

– Nu, nu ar fi cazul, cu siguranţă nu!

– De ce?

– Cum de ce, ai vrea să îţi dau amănunte?, mă intrigai

– Da!, răspunse

– Bine, vrei un răspuns pueril sau unul edificator?

– De care vrei… Uite, aş vrea să-mi cunosc viitorul să ştiu ce se va întâmpla cu mine. Ştii, eu sunt încă la liceu şi, chiar sunt curios ce se va întâmpla cu realitatea asta sumbră, şi ce voi deveni eu, dacă voi fi bogat, o să am maşină, bani. Acum mă preocupă sfârşitul lumii… filmul 2012… E ciudat şi NASA

– Intersant, cu siguranţă vei avea ce îţi vei dori, dar pentru asta nu trebuie să îţi cunoşti viitorul aşa cum vrei tu. Încearcă să-l cunoşti cu sufletul. Cu infinitatea lui. Atunci o să îl poţi construi exact cum vrei, intuitiv. Tu trebuie să îţi construieşti viitorul, nu după filme, după un sistem de valori…

– … (tăcere)

Tot el, după o vreme:

– Tot nu mi-ai răspuns precis, de unde valori, de unde modele…

– Vei fi tu valoarea, atunci când te construieşti pe tine, în viitor! :)

– Dar tot vreau să ştiu viitorul meu…

– Uite!, spun eu, viitorul pe care vrei să îl şti tu se bazează pe filme SF şi pe realitatea de la TV, fie şi cea reală. Dar, la ce te ajută să şti ce vei deveni pe o scară socială, din punct de vedere financiar şi material? Eu, spre exemplu, nu aş vrea să ştiu nici din punct de vedere spiritual ce voi fi peste un an sau o lună, darămite mai mult.

– De ce?

– Pentru că dacă aş cunoaşte aceste amănunte aş intra într-o stare de letargie, nu aş mai face decât să aştept să mi se întâmple, fără să mă implic, fără să fac nimic în sensul de a ajunge acolo. Mi-aş tăia din viaţă. Mai mult, mi-aş schimba viitorul tocmai prin neimplicarea mea până acolo, în viitor.

Mi-a răspuns, după vreo câteva secunde, atestând triumfător că nu am înţeles nimic şi că ştie el mai bine. Vreo câteva zile nici nu mi-a vorbit. Nici acum nu-mi vorbeşte, dar îmi zâmbeşte larg cu înţeles când mă întâlneşte. Nu mai vrea să îşi ştie viitorul. E prea ambiţios…

PS: Ideea a fost stârnită de ceea ce au publicat Victor, Deea, căuria i-am şi comentat prin postarea prezentă şi, nu în ultimul rând, alchimistul cuvintelor Paul. Mulţumesc pentru inspiraţie, dragilor:)

Şapte nocturn

2009-11-15T21:39:00.003+02:00

Andras Varga - Nocturn
Asculta mai multe audio Muzica

Prima noapte…
gustul zâmbetului tău
întipărit încă pe o pală de buze
a rămas să conducă Luna
printre aştri.

Fluturi de inimi
cu paloare de foc
au izbucnit în scânteie
de aripi de sânge
în a doua.

A treia noapte,
furnici se scurgeau în lacrimi
peste pleoape căzute
în focul sfârâitor
din Hades.

Cămaşa de noapte
aruncată pe covorul de jar
nu a topit ceara
conturului tău de mătase
încă o noapte.

În a cincea,
misterul parfumului tău
ciobit de raze nocturne
baleia pe un ecran de idei
preconcepute.

Am sorbit cu nesaţ
din ceaţa ochilor tăi
ce scrutau umbra
dintre drumurile noastre
în noaptea a şasea.

Mi-ai fost, nu mai ştiu,
erai nimeni sau totul,
iar dorul s-a dus să adoamă
în zori de-odihnă din noaptea
a şaptea.

PS: Poezie inspirată din scrisorile Deei cea mirobolantă

Ce a mai rămas din... Noiembrie

2009-11-15T17:56:00.010+02:00

Interesant este ce a mai rămas din acel 15 noiembrie 1987. Acum, la 22 de ani de atunci, m-am întristat, când am citit reportajul inedit al talentatului Alfadog, deşi el nu are nici o vină pentru sentimentele mele, şi, în acelaşi timp, m-am înfuriat. Am fost lovit şi în egoul de ziarist şi sub centura sentimentului la ceea ce a reprezentat acea răbufnire de atunci.

Poza e din 15 noiembrie 2007, la Aula Universităţii Transilvania, când stânga preşedintelui era puţin apolitică

Pentru ce atâta zbucium acum, de ce crossuri sau manifestări, când totul se rezumă la câştigul unui câmp electoral de bătălie mai mult virală decât politică?... Oricum politică, în sensul ei drept şi just nu prea mai face nimeni în ţara asta, ci doar în sensul peiorativ al cuvântului.

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. ♢ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc¹. ♢ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.

Nu mai seamănă cu definiţia cu ce se întâmplă pe aici pe la noi, aşa-i?...
Adică, lupta pentru ciolan, pentru ceea ce a mai rămas de luat cu japca de pe spatele cetăţenilor oneşti, care îşi plătesc contribuţia la stat de frica Fiscului, atât mai contează! Nu tu un minim bun simţ. Nu tu un interes pentru cei mulţi, pentru votanţi. Totul se rezumă la interese meschine de grup în defavoarea celorlalţi, cărora, culmea tupeului, li se cerşeşte votul. Şi când mă gândesc că unii au ajuns deputaţi pe speze şi pe anumite interese de partid (vezi Brasovnews) mi se face silă. În loc să scriu o poezie, m-am enervat şi îmi vine să rup pisica şi... O rup!

Am fost nevoit să-i reintalez Yahoo-Messenger-ul şi am purces cu o rigurozitate necaracterizantă pentru mine în a-mi reface şi contactele, astfel încât am trimis invitaţii cam pe la toţi oamenii de bine cărora le aveam adresa de contact şi care îi ştiam seroşi. Nu mare mi-a fost mirarea ca pe mess să-mi apară nume noi sau, mă rog pseudo-noi, pe care nu-i avusesem instalaţi la contacte anterior. Ceea ce însă m-a surprins au fost cei de la Asociaţia 15 noiembrie, care nu mi-au permis să-i am la vedere, deşi până la reinstalarea progrămelului îi aveam şi îmi trimiteau tot felul de comunicate de presă. Acum îmi dau cu "ignore" sau "not allowed". Aspect oarecum încurajator având în vedere valenţele şi cârdăşia politică ale omului care nu ştiu sigur dacă se mai află la conducerea Asociaţiei, dar cu siguranţă e prin poze şi mai figurează ca preşedinte. Dacă toţi de pe acolo ar fi o apă şi-un pământ după chipul şi asemuirea cârmuitorului dibaci de la Cotroceni, tare mi-e frică că o să mă acuze că mi-am sinucis tatăl, atunci când acesta după o paralizie parţială şi chinuitoare de aproape 12 ani a refuzat să mai trăiască. Sper să nu se întâmple asta...

PS: Da, într-adevăr, vorba lui Alfadog a fost o linişte de duminică înşelătoare. Şi, atunci şi acum. Acum puţin mai altfel... Afară plouă! Şi, nu e citat. Acum, am zbughit-o la treabă. Papapapaaaaaaa:)

Sunet pierdut

2009-11-14T16:23:00.001+02:00

Te-aş suna de cu seară
pe numărul constelaţiilor de iubire,
dar praf de comete
îmi îneacă voinţa...
în ceară.

Te-aş preface în parfumuri de stele,
să stârnesc Sisif-ul
din carapacea sufletului
căzător pe planete
de iele.

Aş prinde haiducul zănatec,
ce a furat din bogăţia de roşu
şi a răpus-o ofrandă de sânge
la picioarele tale,
ce calcă-n jăratec.

Şi... punct
amintirii de ceaţă!

Era doar o idee,
acum, când nimic nu înconjoară
universul de gol,
o voce nu tace,
aruncată-n eter,
nu-mi dă pace...
în dor.

Mă las de bere... în librării

2009-11-14T02:51:00.001+02:00

Sau nu mai calc niciodată într-o librărie. Nu de alta, dar, tare am fost dezamăgit.
Vineri, adică ieri, şi-a lansat o carte Geoană, un eseu autobiografic şi filozofic despre "Încredere", la o librărie din oraş. Treaba lui, dar şi treaba mea a fost să fiu pe acolo şi să consemnez.

Pe când conspectam din discursul plictisitor al doctorului în drept Tănase Joiţa sau invers - încă nu ştiu foarte bine care e numele de familie -, care lăuda curajul editorial al lui Geoană, îmi cad ochii pe o carte verde pe un raft: BEREA - Ghid complet.

"În sfârşit, un subiect interesant", îmi retez lapidar letargia în care mă băgase o mahmureală cruntă şi discursul profesorului de drept. Aproape că aş fi strâns în braţe pline de pasiune cartea respectivă, dacă nu aş fi fost dezamăgit de faptul că nu exista nici o poză cu mine pe paginile ei şi nici cu alţi cunoscuţi împătimiţi ai sucului fermentat de hamei şi malţ. De fapt, nu exista nici măcar o poză. Nu tu o halbă cu spume la gură, nu tu o floare de hamei. O cuvă în fermentaţie, ceva.... Nimic. Şi îi mai spunea şi ghid complet. Mi-e clar! E cazul să mă reprofilez pe altceva!...

Curat murdar!

2009-11-10T11:45:00.005+02:00

Iată cu ce se ocupă băieţii de la echipa de imagine a PD-L Braşov, care se vrea o echipă serioasă, cel puţin la nivel declarativ, şi care vrea să menţină internetul curat... Sau alţii, de altă teapă... Băieţi, mai răsfiraţi! Nu de alta, dar, nu m-am putut să mă abţin de la o porţie sănătoasă de râs, citind următorul mesaj primit azi dimineaţă pe adresa mea de e-mail:

Fiind o chestiune adresată personal, mi-am permis să uzitez de aces mesaj şi să-l transcriu în integralitatea lui, încercând, ulterior, o traducere în limba română:

" Sunteti Sonati si Somati sa incetati!
Organizatia de Tineret si Studenti PDL Brasov va someaza sa incetati activitatile
impotriva iubitului conducator al tarii Traian Basescu shi a altor membri importanti PDL! Nu mai suportam modul in care dvs. pe blogul/site-ul dvs. atacati in Presedinte!
Noi suntem o organizatie de tineret serioasa care vrem sa mentinem internetul curat, dar dvs intretineti o atmosfera perturbanta pentru alegatorii internauti!
Va somam sa incetati. Basescu este shi va fi presedinte si dupa 6 decembrie shi atunci sa vedeti voi. Venim dupa voi si va bagam portocaliu pe unde nu va imaginati ca ar putea sa incape ceva portocaliu.
va rugam vizitati http://ospdlbrasov.ro/ si http://www.pdlbrasov.ro shi faceti niste comentarii serioase,

Semnat Echipa De Imagine OTPDL Brasov,
www.echipadeimagine.ro

BASESCU PENTRU ROMANIA! "

Aş face şi nişte precizări...
Băieţii aştia care vor să păstreze internetul curat, iniţiativă de altfel lăudabilă, îl cam murdăresc. Şi nu cu portocaliu cum vor ei să ateste, ci cu o altă culoare ceva mai maronie.

În primul rând nu am de-a face cei de la Braşovnews. Nici măcar nu îi cunosc personal, ori poate bănuiesc cine ar fi, dar e cu totul altă poveste. În al doilea rând, tineretul PD-L-ist ar cam trebui să se aplece mai mult către limba română, dacă tot sunt studenţi şi se dau citiţi. Nu de alta, dar, "shi" nu există ca şi cuvânt, eventual "şi". Apoi, atacul nu se face "în Preşedinte", nevrând tocmai să scormonesc plămada băsesciană că poate dau de vreo surpiză neplăcută. Eventual îl "atacaţi pe preşedinte", iar de expresia "să încape" nu am mai auzit. Mă aştept la una asemănătoare de la Vanghelie.

Mai aflu şi că sunt sonat şi... somat să încetez că întreţin o atmosferă perturbantă printre alegătorii internauţi şi că ei, pedeliştii cei tineri nu mai suportă modul în care scriu pe blogul meu.
I-aş sfătui să nu-l mai citească. Cât despre mine, sunt prea sonat, aşa cum mi-au descoperit băieţii profilul psihologic, astfel încât să nu îmi iau libertatea de a scrie ce vreau pe blogul meu personal.

PS: Se pare că aveţi lipsă de trafic pe site-urile voastre şi vreţi să-l îmbunătăţiţi prin asemenea mesaje. Oare de ce? Intrebare pe care ar trebui să vi-o puneţi mai des.
Eu, însă, am dat curs solicitărilor voastre şi vă ajut cum pot, poate facem rost şi de niscaiva comentarii "de bine" pe care, bănuiesc, că nu le veţi publica, din lipsă de curaj.
PS2: Aştept cu interes de unde faceţi rost de portocaliu să mi-l băgaţi unde nu-mi imaginez, având în vedere că până la culoarea cu pricina mai aveţi de mâncat sănătos dintr-un munte de maro!

Icter prezidenţial!

2009-11-09T09:44:00.001+02:00

Aş fi vrut să nu scriu despre politică în această perioadă de campanie, dar nu m-am putut abţine să nu râd cu lacrimi de crocodil când am aflat cu stupoare că lui Traian Băsescu nu îi place să fie preşedinte şi îşi plânge de milă că e cam nasoală chestiunea chiriei şi întreţinerii la Cotroceni. Asta , în ciuda faptului că facturile nu le suportă el, ci noi, poporul. Bine, râsul nu prea e al meu, iar lacrimile de crocodil nu prea se vâd având în vedere că reptila plânge numai sub apă. Totuşi, Băsescu mai vrea un mandat, chiar dacă nu-i place să fie preşedinte. Hă, hă, hă!...

„Deşi nu mi-a plăcut, mai vreau încă un mandat”, a declarat preşedintele Traian Băsescu în acest weekend în faţa mulţimii de simpatizanţi democrat-liberali adunate în Craiova. A spus şi că a avut un mandat greu, în care s-a luptat cu majoritatea nereformistă din Parlament şi cu mogulii media, care l-au atacat constant: „Am avut un mandat greu, în care în momentele dificile am fost în confruntare cu o majoritate parlamentară care nu vrea reformarea ţării, dar am avut putere să trec peste aceste momente, pentru că ştiam că mă pot sprijini şi bizui pe voi, şi pentru acest lucru vă mulţumesc”, a declarat preşedintele.

Chestiune cu pricina mi-a adus aminte de un barman de la crâşmă din Braşov, cu vechi state de plată în ale meseriei, care se plânge mereu de munca grea pe care o duce în folosul clientelei sale, mai ales aia fumăcioasă. Adică, omul, fumător şi el, are ori n-are treabă, se plânge că nu suportă fumul de ţigară, apreciind clienţii care suportă frigul în locul fumului şi purcede ca atare, deschizând uşi şi geamuri şi aere condiţionate, până când le paralizează fălcile muşteriilor din crâşmă.
Cu siguranţă barmanul cu pricina şi-a greşit meseria. I-ar fi şi greu omului ca după 30 de ani de ospătărie şi barmanie să se facă spre exemplu silvicultor, aspect care i-ar conferi o comuniune cu clientul, respectiv natura, cu aerul curat şi, deci, fără fum. I-ar rămâne astfel suficient loc pentru fumurile din cap.

Cam aşa şi cu Băse, care mai vrea un mandat de preşedinte, în ciuda faptului că i se cam face scârbă să meargă la Cotroceni. Cât sacrificiu! “Curat murdar”-ul lui Caragiale s-ar potrivi de minune în acest context, al ipocriziei. Ori Băsescu chiar şi-a greşit cariera.
Fie-vă milă şi daţi ceva de lucru marinarului, până când nu e prea târziu şi dă în icter de atâta preşidenţie. Ceva care să-i placă, totuşi!

Beţie...

2009-11-07T09:43:00.003+02:00

Sacha Distel - Edith Piaf: Plus la bleu de tes yeux
Asculta mai multe audio Divertisment

Mi-am zărit umbra iubirii
în spumele berii...
Din paharul de vin
licăre cristalul ochilor tăi,
ce scurmă printre dorinţe uitate.
Finul coniac
îmi gâdilă nările
cu mirosul perfecţiunii
unui contur...
din memorie.

Mărgele pe gâtul horincii
ascund perle de inimi
îmbujorate de vânt.
Mustesc în dor
şi ma îmbăt cu amintirea ta
din lichiorul de vişini.

Ultima...

Sau poate...
Mai vreau să sorb
un strop nesătul
din paharul dragostei.

Gheţar

2009-11-06T08:19:00.002+02:00

Am revenit după o lipsă destul de îndelungată, suficient timp încât să mi se facă dor de părticica mea de net. O să încep cu un răspuns la un comentariu al lui Cristian, care m-a provocat la o leapşă, de fapt o poezie cu tematică. Aşadar, poezia:

POLAR DREAMER - Jorney to infinity....
Asculta mai multe audio Muzica

Gheţar

O tristeţe adâncă
apăsa umerii Regelui Pinguin.
De pe gheţarului lui,
privea cu nostalgie la Aurora,
ce se stingea...
în cercuri polare,
asemeni sufletului lui
cuprins de dor.

Îşi amintea de ultimul aisberg
topit de imaginea ei
uitată la uscat
pe penultimul element
al unui calorifer al iubiri
curpins de rugină.
Până şi puful uitase
să mai prindă coloritul şahului,
ce altădată era mângâiat
pe aripi de vântul dorinţei.

Auraora a dispărut
în neanturi de raze,
dar în urmă a rămas
Pinguinul cel trist şi
un calorifer îngheţat de rugină.

PS: Acum, că am puţintel timp, intru pe la voi să văd cu ce mă delectaţi...:)

Nu mai vreau pinguini!

2009-10-31T16:23:00.002+02:00

Oare fac o discriminare când spun că scuipatul este un "obicei" ţigănesc? Nu ştiu, nu m-aş pronunţa. Câteodată îmi vine şi mie să scuip... Mulţi ar merita scuipaţi cu sete în ţara asta...

Am citit şi am luat aminte de la sprah-ul Zamolxisian un articol despre discriminare şi lupta împotriva acesteia. Aş spune că am făcut o discriminare când am vorbit despre scuipatul ca fiind de origine ţigănească. Dar, mai bine mă abţin de la scuipat. Asta în ciuda faptului că "Profilaxia" împotriva gripei porcine a pupăturilor pe România ale lui Cristian ar putea duce la fabricarea unor scuipătoare cu capac, după modelul vomitoarelor romane. Asta pentru că întradevăr îmi vine se scuip, dar nu vreau să împroşc şi cu viruşi. Ptiuuuu!

În plus, având în vedere că băieţii ăştia de la sistemul centralizat de termoficare îmi trimit pinguini pe ţeava de la calorifer, e cam greu cu scuipatul pentru mine. Cu toată bunăvoinţa de a încerca. Deşi aş avea motive întemeiate să scuip peste gripa electorală abătută peste noi până de Moş Niculaie, o să mă abţin. Nu de alta, dar, ori îmi îngheaţă saliva pe parcurs, ori nu reuşesc decât să dau pe mine... Şi nu am babiţică pentru scuipat. Aşa că mă mulţumesc să scuip nişte fraze invective la adresa ăstora de CET Braşov să îmi trimită şi mie ceea ce ar trebui să-mi trimită prin ţeava de la calorifer. Nu mai vreau pinguini!...

PS: Există Viaţă Fără CET

Demon de iubire

2009-10-30T08:23:00.001+02:00

Demon cu ochii verzi
te-ai abătut asupră-mi tsunami de iubire.
Cu chip de înger m-ai vrăjit
şi mi-ai deschis carapacea inimii.

Am muşcat, naiv, din fructul oprit...

Ca un veşnic împătimit de începuturi,
am pornit pe drumul pavat
cu intenţii de abis.

Acum, aud doar paşii tăi de plecare
călcând pe cioburi de sânge...
Iar tu încă teşi
la şevaletul distrugerii mele şi...
nu înţelegi că dorul fierbe
în valuri disperate,
iar ochii tăi verzi
au dezlegat iadul
ce ne desparte...

Eu votez pantera, Roz-Pantera!

2009-10-27T19:00:00.000+02:00

Am preluat o leapşa de la Anne, legată de un vot pe care îl voi da cu plăcere personajului politic cel mai candidat dintre toţi. Am avut de ales dintre personaje nu glumă. Duffy Duck, Bugs Bunny şi Mickey Mouse mi-au zâmbit anacronic în speranţa votului meu. Dar eu... Nu, nu şi nu! Asta, având în vedere că o mare parte din culoarea blogului meu bate într-un relativ roz. Chiar nu ştiam ce îi lipseşte din peisaj. Un candidat pe măsură - Pantera Roz.

Votaţi pantera, e roz! Şi are şi probleme de adaptabilitate. Cel puţin personajul pe care îl ştiu eu. În rest e candidatul ideal din popor. Cu aceeaşi lipsă de adaptabilitate! Măcar are umor şi nu-i plac glumele ei pentru că pică singură în ele.:)

Dau leapşa mai departe pentru cei de la mine din blogroll care susţin o candidatură serioasă la preşedinţie:)

Un cadou mai special

2009-10-27T08:22:00.001+02:00

Am primit în dar de la Călin, care l-a rândul său a fost premiat special de Roxana cea artistă, un cadou simpatic.

Cadoul este pentru blogul meu, nu e pentru mine, astfel încât îl voi cadorisi şi eu, la rândul meu, pe: Cristian, cu ale lui pupături suave asupra României, Eftimie cel sarcastic, Bianca şi mirajul ei de toamnă, tehnologiile comunicaţiei lui Gabriel Ursan, Blogul din Ţara Bărsei al lui Athe, vaccinările unui Gânduleţ, fricirilor lui Giolly, reportajelor Oanei şi nu în ulimul rând intransigenţei lui Ionuţu şi cinefilei Anne.
Dacă am uitat pe cineva nu a fost cu rea voinţă, ameţeala mea binecunoscută e de vină:)

Moartea unui vulcan

2009-10-25T12:56:00.001+02:00

Verdi- Va, pensiero
Asculta mai multe audio Muzica

S-a stins şi ultimul vulcan,
aşternând funingine peste mirişti
în sufletul meu refugiat în întuneric.
Rămăşiţa din grâul iubirii,
ce încolţise primăvara,
nu mai are unde să ascundă
“de ce”-ul mirării că ai fost.

La lumina difuză a lunii de ceaţă,
fulgii de ars sunt ca omătul
ce astupă cărarea pe muntele dragostei,
ce altă-dat` era luminată de Venus.

O pâclă densă de scrum se aruncă din cer
peste vulcanul inimii mele,
ucigându-i ultimele zvâcniri,
din abisul pulsării.

Mă arunc într-o ultimă amintire,
dar densul deziluziilor
mi-astupă privirile minţii.
Iar, de sub arşiţă se ridică încet
mirosul de sânge închegat
al unui cadavru încă proaspăt,
răpus de dezamăgire
într-un nor de fum.

Operă, tristeţe şi optimism...

2009-10-25T08:26:00.003+02:00

Sâmbătă seară, printr-un concurs de împrejurări, am ajuns la gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, găzduit de Opera Braşov. A fost o seră excelentă, care m-a destins până în cele mai mici celule ale firii. Arii de calitate, oameni de calitate, voci tinere şi talentate, româneşti şi străine, ce îmi vibrau până în inimă şi suflet... Totuşi, în tumultul unei arii de Verdi, iterpretate maiestuos în curios de mica sală a Operei din Braşov mi-a indus unele sentimente melancolice, de amintire şi tristeţe. M-a făcut să mă gândesc la pierderea celor dragi mie. La dispariţia fizică a tatălui meu din această lume şi la ceea ce am simţit eu atunci, când mi-a spus ultimele cuvinte, şi la ceea ce aveam eu nevoie atunci.

Compasiune?... Condoleanţe?... Nu, nu aveam nevoie de compasiune şi nici de "condoleanţe" spuse ca pe un clişeu şi nici de oameni care să fie alături de durerea mea în momentele acelea. Nu vroiam să persist în durere. Aveam nevoie doar de încredere în mine, pentru a putea trece peste eveniment. Nu aveam nevoie de compasiune, ci de oameni care să fie alături de mine, nu de durerea mea. Şi moartea face parte din viaţă, totuşi... Apoi, au rămas doar amintirile frumoase despre tatăl meu şi ceea ce a reprezentat el pentru mine.

Remarc însă că lumea este plină de clişee. "Condoleanţe", "Felicitări", după caz... Nu-mi place să mă arunc în clişee şi, chiar dacă gafez, persist în a da o notă de otimism unor lucruri grave, cum ar fi pierderea unui om drag. Dacă ne aruncăm în durere riscăm să rămânem acolo, tăindu-ne nouă înşine orice cale de ieşire. Există o vorbă: tot răul spre bine. Sigur există în viaţă ceva bun care să compenseze durerile noastre.

Tot aseară, pe aria lui Verdi, mi-am amintit şi de faptul că un om, Cristian Lisandru, pe care l-am cunoscut prin prisma scriiturii sale şi a gândurilor oferite generos aici în lumea Blogosferei şi care a devenit apropiat de sufletul meu, şi-a pierdut recent tatăl. Un moment dureros şi plin de tristeţe, pentru el şi Geanina, iubita lui. Cu riscul să mai fac încă o gafă vă voi spune într-o notă optimistă că veţi trece peste asta, aveţi o iubire şi o viaţă de îndeplinit... În urmă, vor rămâne doar amintirile frumoase. Sunt alături de voi. Viaţa e ca un vals, cu suişuri şi coborâşuri, cu tristeţi şi bucurii. Cu riscul de a deveni patetic, mai spun că toate acestea fac parte din viaţă, pe care merită să o trăim din plin, până la ultima suflare...

Închei optimist, uitând parcă de acest Kurt Cobain al clasicului, adică Verdi, ascultându-l împreună cu voi o arie din Ravel:

La capătul nopţii!

2009-10-24T17:07:00.001+03:00

Întrecându-se cu perfecţiunea sentimentelor, tumultul de simţăminte al Deei cea Dulce este un nesecat izvor de inspiraţie. Cel puţin pentru mine. Poezia e inspirată dintr-o postare de-a ei... Mulţumesc Deea pentru că exişti... :)

Încotoşmăniţi cu vise
plecăm la capătul ei,
al falnicei nopţi
ferecate de zori şi amurguri.

Ne aruncăm goi spre stele
ce scriu despre noi
cum suntem.

Şi, ca prin farmec,
lacătul nopţii se destramă
iar noi păşim
în îmbrăţişări de comete
spre dimineţile line din vis.

Suflet pereche

2009-10-24T13:08:00.001+03:00

Suflet pereche

Am umblat prin colţuri de Univers,
adulmecând umbra paşilor tăi
de plecare.
Am căutat prin hrube de inimi,
dezvelite de orgolii poznaşe,
să îţi găsesc iarba iubirii,
dar gândul tău
mi-a răspuns în glumă,
când ţi-am adus-o ofrandă.
Am fost şi în Infern,
când am căzut în dizgraţia şoaptelor tale de amor,
ce mi-au alungat sufletul.
L-am regăsit abia apoi
în deşertul dragostei neîmpărtăşite...
Era singur şi trist,
ascuns în carapace de ţestoasă
la umbra unei maşini de spălat vise.
Nu vroia să mă vadă,
să audă de mine...
Pe tine te aştepta în nisipul fierbinte
scormonit de venin...
Doar pe tine,
sufletul meu pereche...

S-a dat cu premiul în mine!

2009-10-24T11:08:00.000+03:00

Aş spune că sunt uituc, dar nu sunt. Recunosc că sunt doar ameţit. Din lipsă de timp, nici măcar nu am avut timp să îl accept. O fac acum. Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată. Acum o săptămână am primit un premiu de la Anne, pe care nu ştiu cât îl meritam. Mulţumesc pentru premiu. Îl primesc în inima mea. Nu am mai fost premiat de prin liceu...

Dar, dacă tot l-am primit, nu pot să îl ţin doar pentru mine, aşa că îl dau mai departe către: Cristian , Eftimie, Giolly, Flavius şi Răzvan

Solitaire

2009-10-21T02:03:00.000+03:00

Tu, ştii?… Trebuie să ştii... E una dintre acele seri, în care dorul mă cuprinde în fioruri reci, transpiraţii uscate, tresăriri, tumulturi, mă strânge undeva pe la mijloc, mă ia de şale şi… mă răpune… gând cu gând. Nu mă lasă să mă plictisesc de... tine.
Nu există nici un fel de pastilă pentru asta.... Doar tu şi… numai tu poţi să îl vindeci. Tu eşti medicamentul… Doar tu… Dar, tu…

Minunea mea cu ochi jucăuşi de culoarea viului, în care îmi plăcea să mă înec de fiecare dată când clipeau miraţi că sunt şi mă măsurau… de parcă aş fi fost mereu altul, dar cu acelaşi suflet... Unde eşti?...

Puful atingerii tale mă urmăreşte încă, în prag de amintire recentă, dar, totuşi atât de depărte. Imaginea conturului tău urmărit maiestuos de perfecţiunea daltei unui Hefaistos îmi licăre în pupile şi acum în nopţiile cu lună plină, când mă prefac că dorm, doar aşa… să pot visa. Tu eşti visul meu. Dar, tu…

În seara asta am chef să mă joc… Un joculeţ franţuzesc, din-acela simpatic, asemeni zâmbetului tău strâmbăcios, cu multe cărţi care se potrivesc de minune, una după alta. Sunt ordonate după colori, semne şi personaje interesante, care se aseamănă cu cele reale… popi, dame, valeţi, şi inimioare. Nici o carte, însă, care să zâmbească… Mă minunez cum se potrivesc cărţile astea. Parcă ar fi inima mea plină de pasiuni, ce o înveleşte protector pe a ta, smulgându-ţi un zâmbet de dorinţă. Dar, tu...

Ai plecat şi mi-ai lăsat această seară, la fel cum ai procedat cu toate celelalte seri de atunci, când ai ales să zbori spre alte zări de amintire. Ai luat cu tine lumea mea şi jocul… Tu, poate, doar te-ai jucat cu un suflet şi… atât. Iar eu îmi amintesc doar de jocul dragostei. Dar, nici cărţiile nu se mai potrivesc...

Îmi spune inima...

2009-10-21T01:44:00.001+03:00

Tu eşti fiinţa
care mi-a făcut inima să vorbească
să-mi arate neputinţa.
Când stau cu ea, la o şuetă de seară,
îmi spune lucruri minunate
despre vară...
despre lună, voci de stele,
ceruri pregătite de zbor,
despre iubirile mele.
E expertă în dragoste, aşa îmi zice,
iar eu, naiv, o cred
şi-o las să îmi explice...

S-o vezi atunci, când printre rânduri
îmi spune despre tine,
tresaltă în zeci de mii de gânduri...
se făstâceşte,
se frământă
şi-apoi se înroşeşte,
în braţe imaginare
ar vrea să te cuprindă
în dulce îmbrăţişare...
Sărmana, ea se zbate
şi nu ştie...
că tu eşti prea departe.

Te simte lângă ea,
şi vrea să te atingă
ca pe un alb de nea
şi-mi spune iar, în chip de sânge,
cât îi lipseşti
şi plânge...
Mă-ntreabă iscoditoare:
unde eşti tu, unde-ai plecat?
Şi-o doare...
Iar eu nu am de ales,
prefer să tac,
cu un subînţeles...

Bizonul de presă vs. zimbrul

2009-10-17T03:09:00.005+03:00

Am lipsit ceva vreme de pe aici din Blogosferă. Mea culpa sau... munca...
Are şi ea vina ei.
Am fost la Vamă. Nu la aia Veche că doar nu m-am damblagit atât de mult, să fac plajă pe praful ăsta, ci la Vama Buzăului.
Acolo, au fost aduşi nişte zimbri din Franţa, cinci la număr (acum sunt 11), aspect care a crescut ratingul Asociaţiei de Zimbri Vama Buzăului atât în ţară, cât şi în Europa. Şi-au tras chiar şi un pedegree european şi s-au extins şi cu alte 80 de hectare de pădure pe lângă cele 15 de păşune pe care le aveau. Acum, vor să acceseze fonduri pentru amenajarea unor centre de vizitare. Unele dintre acestea vor fi cocoţate prin copaci.
Chestiunea asta cu rezervaţia de zimbri este una benefică pentru turismul din localitatea braşoveană, ţinând cont că stabilimentul de sălbăticiuni istorice atrage peste 400 de turişti pe zi. Şi, abia e la început, rezervaţia funcţionând de doar un an.

Interesant este şi că unul dintre zimbri şi-a arătat respectul faţă de reprezentanţii mass-media, care s-au strâns la gardul rezervaţiei să vadă minunăţia cum iese din cutia în care a fost tranportat. Minunăţia, adică zimbrul, s-a aşezat tacticos la un metru de gard şi a tras o micţiune de toată frumuseţea. Apoi, a zburdat săltăreţ şi vesel prin rezervaţie. Scorul final a rămas 1-0 pentru zimbru, având în vedere că bizonii de presă, printre care şi eu, s-au mulţumit doar să îl pozeze.

Un alt aspect descoperit de mine la Vama Buzăului a fost soluţia pentru CET Braşov. Ţinând cont că temeperaturile pe acolo sunt cu vreo 10 grade mai joase decât sub Tâmpa, la sosirea înapoi la Braşov am observat că e mult mai cald. Chiar şi în casă, deşi furnizorul de termie centralizată nu face altceva decât să-mi trimită frigul pe ţeava de la calorifer. Sunt lămurit! Există viaţă şi fără CET.

Soluţia de la CET - îngheţul!

2009-10-14T11:02:00.002+03:00

M-am trezit de dimineaţă, un pic prea devreme.... Şi, nu pentru că nu am avut somn, ci pentru că îmi clănţăneau dinţii... de frig, aspect care a avut un efect ceva mai consistent decât vreo zece ceasuri deşteptătoare.
Cu degetele tremurânde şi vinete m-am chinuit să tastatez pentru o inspecţie pe site-urile ziarelor locale, efectuând cum îmi e obiceiul o revistă sumară a presei. Surpiză!...
Pornit parcă să îmi facă în ciudă, super-eroul Braşovului, Supremul de la primărie, Georgică Scripcaru se laudă că problema CET-ului este ca şi rezolvată. "S-a rezolvat! CET Braşov va furniza în această iarnă apă caldă şi căldură", titrează Bună Ziua Braşov. Mai mult, oficiosul primarial, Monitorul Expres îi ţine isonul BZB-ului şi anunţă o "Promoţie la datoriile CET" .

Eu cred că aştia îşi bat joc de mine. Inclusiv ziarele pomenite.
Mai mult, cred că nu prea se pricep la elogii şi pupat fund primarial. Asta pentru că Supremul nu pare să juiseze. Nici măcar nu se arată prea încălzit de atare comportament al pupincuriştilor de serviciu de prin presa braşoveană. Nu de alta, dar, în altruismu-i cunoscut ne-ar fi cedat ceva din căldura proprie şi nouă amărăştenilor încarceraţi încă la sistemul centralizat de termoficare.
Până atunci aş sfătui un pic conducerea administraţiei publice din municipul Braşov să mai schimbe cadavrul CET din când în când. Ăsta s-a cam umplut de rahat şi a început să se împută. Ar putea chiar să împroaşte cu niscaiva excremente şi pe cei care se laudă că au rezolvat situaţia. Nu e nici pe departe rezolvată.Simt asta pe pielea mea.

Pe de altă parte, chiar dacă nu voi mai avea, din punctul de vedere al termiei, cui să-i adresez matinale fraze invective, "Există Viaţă fără CET"

În schimb, afară ninge... E frumos. A venit iarna la Braşov. Deşi imaginea îmi cam tremură. Este sublim cum se aşterne zăpada pe asfalt. Eu, tremur cu totul. Mă duc să-mi scot geaca de iarnă de la naftalină. Poate ţine şi loc de plapumă. Brrrrr!

Primul interviu!

2009-10-13T22:38:00.001+03:00

Ce tare, am dat primul interviu... Cred că sunt depăşit de moment, eu de obicei le iau, dar acum le-am dat... răspunsuri celor de la incultura.ro http://incultura.ro/wordpress/index.php/2009/10/13/interviul-saptamanii-blogger-marius-ola/

Ghinion, pisica 13!

2009-10-13T17:34:00.001+03:00

Sau... e marţi. Cineva şi-a luat Bocceluţa şi a plecat. Guvernul Boc 2 a picat testul Parlamentului. Ideea de bază rămâne, însă, până când?... Cum va folosi Opoziţia chestiunea asta rămâne de văzut. Ideea este că Băse le-a cam luat-o înainte, adică s-a luat de faptul că parlamentarii nu vor o nouă lege a pensiilor. Aspect decăzut, oarecum, dar... Dar electoral... Băsescu nu pierde procente...

Moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii NL şi UDMR şi susţinută de PSD a fost adoptată, cu 258 voturi pentru şi 176 voturi împotrivă. 4 voturi au fost anulate, în timp ce 23 de parlamentari, 19 deputaţi şi patru senatori, au absentat de la vot: şapte parlamentari PSD, şase liberali, trei de la UDMR, doi ai PDL, patru de la minorităţi şi un independent.

Pierderea încrederii Parlamentului face ca actualul Guvern să cadă şi să exercite numai anumite atribuţii administrative până la numirea unui nou premier de către preşedintele statului şi validarea acestuia de către legislativ. Adoptarea moţiunii de cenzură face ca guvernul interimar să nu poată emite ordonanţe şi nu poate iniţia legi.

Problema politică, însă, persistă, doar că nu se demonstrează un pic de dictatură.
Dacă moţiunea cădea, ceea ce nu ar fi vrut nici măcar Băsescu, preşedintele ar fi pierdut vreo cinci procente electorale măcar, putând fi atacat din toată părţiile. Aşa... va putea propune multe, câştigând timp şi spaţiu de manevră pentru cel puţin o săptămână ori două... “Măgarii nu au vrut aia şi aia. Vedeţi şi parlamentarii ăştia cum se joacă cu soarta României!”, cam astea ar fi, nu ad literam, ci ceva de genul, frazele preşedintelui care vor apărea prin presă zilele astea.

Şi Opoziţia ar avea ce face, dar nu cred că va fi în stare. Singura soluţie ar fi să voteze orice guvern, dar nu musai unanimitate, propus de Băsescu şi... apoi să critice. Acum, a pierdut un tempo, dar a câştigat democraţia.

Aşadar, ghinion de marţi, pisica 13, dar, cine are ghinionul în mână,... va pierde de mâna lui!

Refuz

2009-10-12T11:24:00.001+03:00

Ştiu că stârnesc în tine
patimi abisale.
Te-ai arunca spre mine,
ca într-un hău, dar, eu
nu am de-a face
cu astfel de mijloace,
pe care le invoci,
când vrei doar să te joci.
Şi-ţi place...
să te pierzi
în focuri de amor,
pe pat de pajişti verzi,
în dezmierdări de iarbă.
Dar, tu, eşti doar un vis,
o cale spre abis,
o dulce, ce alină,
în gheară de felină
un dor uitat aprins.
Nu mai veni spre mine
cu voluptatea lunii
din nopţiile senine,
când vrei doar să te joci.
Nu te acuz,
chiar dacă mă priveşti obtuz,
stimată domnişoară,
eu, a nu ştiu câta oară,
te refuz!...

Mă bag şi eu!...

2009-10-11T23:09:00.000+03:00

Da... după ce am stat o vreme să mă gândesc... am zis că nu am participat la nici un concurs pentru bloguri până acum. Şi, am spus: De ce să nu mă bag şi eu la concursul SuperBlog 2009? Ideea era dacă aveam sau nu timp. Dar m-am convins să fac şi pasul asta. O să mă organzez eu cumva...

Îndrăgostit de... Lună!

2009-10-11T18:18:00.002+03:00

luna

În miez de noapte, el aştepta înfrigurat Luna… Luna lui. Era îndrăgostit lulea… Dar cerul, gelos, îi acoperea privirile cu nori tumultoşi, ce promit numai furtuni. De gânduri şi îngrijorare.

“Oare de ce nu mai vine? A uitat să răsară?, se întreba Stejarul, scuturând dezaprobator din frunze, în timp ce-şi îndrepta crengile puternice către cer. În naivitatea sa centenară, Stejarul nu-şi închipuia că Cerul îi este împotrivă, că-l va încerca în această noapte. Norii nu prevesteau nimic bun… Nu ştia că soarta îi pregătise o noapte de tenebre. Ultima lui noapte.

Iar Luna nu mai apărea… Vântul vuia prin pletele de frunziş, îl răscolea cu mânie, îi rupea nemilos crengile.
Cuprins de dor, Stejarul implora Cerul să-i spună unde este iubita lui. N-o mai văzuse de ieri, de când îşi dăduseră întâlnire în miez de noapte. Trecuse un secol de atunci… de când îi promisese Lunii lumina iubirii. Şi s-a ţinut de cuvânt. Cerul, însă, nu se înduplecă…

Îi trimise Ploaia să-i zdrobească frunzele, Vântul îi lovi năprasnic rămurele abia mijite, Crivăţul încercă să-i îngheţe sufletul, Fulgerul îl despică în două. Tunetul îl arsurzea şi Norii îl lătrau ca pe ultimul stejar!… Da, era ultimul, ultimul în stare să iubească Luna.

Iar Luna era orbită de Nori. Îşi căuta Stejarul sufletului, să-i învelească în curcubee falnicele crengi, să-l curpindă în raze de dragoste eternă. Abia spre dimineaţă, Cerul se potoli, Vântul se îndură şi alungă Norii, Crivăţul se domoli alungat de razele Soarelui, iar Tunetul amuţi spre zări.

Cu un ultim efort, Stejarul îşi încolăci ultimul ram pe rotunjimile voluptuoase ale Lunii. O vedea doar în ceaţă, printre picături de rouă. Pe Soare, fratele lui de sânge, nu a mai apucat să-l vadă…

Să râdem sau... nu?...

2009-10-10T20:23:00.000+03:00

Eu zic că da. Oricum autoironia este o formă de geniu. Aşa că de ce să nu râdem puţin de... defectele noastre. Nu, nu e un fel de (horror)scop de-al meu! Este însuşi, el, Horoscopul defectelor!... Hihihi! Mie mi se cam potriveşte... Vouă?

Berbec (21.03-20.04)

Planeta dominantă: Marte, planeta încăpăţănării şi încăierărilor.
Animalul sacru: bărzăunul
Personalitate: Berbecul guvernează capul, drept pentru care Berbecii sunt experţi în a se arunca cu capul înainte, a face doar ce-i taie capul şi a da cu capul de pragul de sus. Sunt foarte siguri pe ei în tot ce fac, chiar şi când fac cele mai monumentale prostii. Plini de energie şi iniţiativă, sunt atât de grăbiţi şi de ocupaţi, încât nu au timp să gândească. Cu toate astea, în înţelepciunea lor nemărginită, ştiu întotdeauna ce e mai bine pentru ceilalţi. Nimeni n-are voie să-i contrazică, în timp ce ei îşi păstrează dreptul inalienabil de a contrazice pe toată lumea. Specialitatea lor este viteza, din care cauză au mereu fel de fel de vânătăi, arsuri sau tăieturi şi sunt clienţi fideli ai service-urilor şi asigurărilor auto. Cea mai mare afacere a vieţii lor este sexul, pe care-l practică numai din dragoste, chiar dacă dragostea respectivă nu durează decât o zi.
Meseria potrivită: director, pompier, instructor de sex, bungeejumper, spărgător de bănci.
Pizza magică: Diavolo.
Medicamentul norocos: energizantele

Taur (21.04-21.05)

Planeta dominantă: Venus, planeta trăndăviei şi a lascivitătii,
Animalul sacru: vaca indiană
Personalitate: Taurul e recunoscut pentru stabilitate şi perseverenţă, de fapt două modalităţi de exprimare a lipsei de imaginaţie. Universul lui se mărgineşte la ce poate să vadă, să guste sau să pipăie. Noţiunile complexe îl tulbură profund, iar îndărătnicia lui n-are semăn - dacă a apucat într-o direcţie, aşa o ţine. O schimbare de macaz ar implica un efort fizic şi intelectual prea mare pentru lenea lui. În ciuda obtuzităţii, dă însă dovadă de o aprigă viclenie atunci când îşi apără pielea sau vrea să obţină ceva. E maestru în a scoate castanele din foc cu mâna altuia. Dincolo de falnica-i robusteţe, Taurul ascunde o abominabilă laşitate.
Meseria potrivită: contabil, lăutar, coafeză, manechin, pom-star,degustător de maioneză. Pizza magică: Rusticana
Medicamentul norocos: întăritoarele (sexuale)

Gemeni (22.05-21.06)

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi nevricalelor.
Animalul sacru: papagalul
Personalitate: Gemenii sunt isteţi şi foarte adaptabili, cu alte cuvinte nişte oportunişti lipsiţi de scrupule. Stăpânesc perfect arta comunicării şi pot să te mintă în faţă fără să clipească. Sunt drăgălăşenia întruchipată când vor să obţină ceva şi de-a dreptul sadici când au chef să se joace cu nervii altora. Sprinteni şi îndemânatici, dispar când ţi-e lumea mai dragă şi pot face nevăzute diverse obiecte care li se par interesante. Îşi scot din minţi şefii şi consorţii, dar nici unii nu-i dau afară, din cauză că se pricep să le spună bancuri. În dragoste, sunt deschişi tuturor posibilităţilor şi ar fi primii care ar subscrie la legalizarea poligamiei. Cu toate astea, în clipele romantice au tendinţa de a-şi exprima pasiunea uitându-se pe pereţi.
Meseria potrivită: agent de vânzări, scamator, chelner, escroc.
Pizza magică: Calzone.
Medicamentul norocos: gargara.

Rac (22.06-22.07)

Planeta dominantă: Luna, astrul toanelor şi născocirilor.
Animalul sacru: lipitoarea
Personalitate: Racul este un profitor nesătul, al cărui unic scop în viaţă e să care în bârlog tot ce-i pică în mână. Este mai zgârcit şi mai apucător decât tot neamul hărciogilor la un loc. Se spune că ar fi diplomat, dar în realitate manipulează pe toată lumea ca să-şi rezolve interesele. Zâmbeşte graţios, înşiră verzi şi uscate şi joacă tot timpul teatru, fiind foarte popular printre cei gură-cască şi slabi de minte. Are mania de a coopta tot soiul de rataţi pe care îi psihanalizează sau îi îndoctrinează cu predici filozofice ori cuvântări patriotice. Îşi iubeşte casa, dar nu este lipit de ea. Ros de morbul vagabondajului, dispare periodic pentru diverse intervale de timp. Din nefericire, se întoarce mereu înapoi ... În dragoste este adeptul romantismului siropos şi leşinat. Asta, la început, căci mai devreme sau mai târziu va scoate la bătaie un nimicitor arsenal de tocare măruntă a nervilor: toane, nazuri, îmbufnări, bombăneli, bănuieli, accese masochiste şi şantaje sentimentale.
Meseria potrivită: politician sau afacerist interlop (la alegere), poet, cămătar, pitic de grădină.
Pizza magică: Quattro formaggi.
Medicamentul norocos: alcoolul

Leu (23.07-22.08)

Planeta dominantă: Soarele, astrul egoismului şi îngâmfării.
Animalul sacru: pupăza
Personalitate: Leul este un lider înnăscut şi, ca toţi liderii, se înalţă strivindu-i pe cei cu mai mult bun-simţ decât el. Subordonaţii îi acordă respectul cuvenit, dar I-ar strânge de gât cu maximă plăcere. Ambiţie! ca nimeni altul. consideră că a atins poziţia cuvenită doar atunci cân nu mai are vreun loc alb pe cartea de vizită. Se iubeşte atât de mult pe sine încât îşi pupă oglinda de câte ori se crede singur. Este aşa de obsedat de onoruri că, dacă primeşte o cupă la campionatul de şotron, e în stare să umble cu ea atârnată la gât, să vadă lumea cât de grozav este. Atrage atenţia în orice adunare: fie este cel mai înzorzonat personaj, fie aruncă cu banii în toate părţile, fie poartă o armă. Pozează tot timpul, doarme pe stânga fiindcă profilul drept îl avantajează mai mult şi arată cu degetul mijlociu ca să-şi expună mai bine diamantul de multe carate. În dragoste, este la fel de înflăcărat ca un furnal şi la fel de discret o trompetă cu amplificator.
Meseria potrivită: împărat, şef de bloc, portar de hotel, dresor, hingher
Pizza magică: Quattro stagioni.
Medicamentul norocos: toxina botulinică.

Fecioară (23.08-22.09)

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi a isteriilor.
Animalul sacru: ciocănitoarea
Personalitate: Zodiacele critică spiritul critic al fecioarei, punând-o astfel într-o situaţie critică. Cum, pe deasupra, fecioara mai e şi metodica punctuală şi perfecţionistă, sfârşesc prin a-i scoate pe toţi din pepeni. Obsedată de igienă, detalii şi clasificări, este capabilă să caute bacteriile cu lupa, să frece duşumelele periuţa sau să pună rufele în maşina de spălat nu doar pe culori, ci şi ordine crescătoare şi alfabetică. Miroase enervant de curat, ceea ce leagă spiritual de cânii şi pisicile din cartier. Fecioara este o fană a listelor, tabelelor şi regulamentelor pe punele subpuncte, care, în loc să-i simplifice, îi încâlcesc teribil existenţa. Scurt, orice fecioară veritabilă este: 1. mereu ocupată cu o mie de nimicuri sau să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala. 2. tipicară; 3. ipohondră: 4.cicălitoare: 5. cărpănoasă: 6. maniacă: 7. absolut necesară (din păcate). În dragoste, are căldura unei frapiere şi fantezia unui birocrat.
Meseria potrivită: analist politic, CTC-ist, agent de dezinsecţie, sora medicală (sau frate).
Pizza magică: funghi.
Medicamentul norocos: toate, fără excepţie

Balantă (23.09-22.10)

Planeta dominantă: Venus, planeta trândăviei şi lascivităţii.
Animalul sacru: bibilica
Personalitate: Balanţa are certe înclinaţii intelectuale, utile în studiul aprofundat al programului tv, şi un înalt simţ artistic, reflectat în flerul cu care-şi asortează pantofii cu lenjeria. Plină de graţie şi eleganţă, umblă cu nasul pe sus, strâmbând suveran din el la orice încălcare a etichetei. Se zice că adoră confortul şi armonia, ceea ce în traducere liberă înseamnă că este leneşă şi n-are principii ferme. Despre Balanţă se mai spune că este o bună colaboratoare şi sfătuitoare: în orice problemă, expune câteva zeci de soluţii, ca apoi să-l lase pe celălalt să decidă. Cât despre vestitul ei echilibru, cel mai în măsură să comenteze ar fi psihiatrul care o tratează. În lipsa lui, se acceptă şi mărturiile apropiaţilor, adânc îngrijoraţi de viteza cu care-şi schimbă părerile şi de costurile mărite ale dulciurilor pe care le înghite atunci când e deprimată. Cel mai de seamă lucru din viaţa ei este dragostea, subiect bogat în detalii picante, prea indecente ca să poată fi relatate.
Meseria potrivită: agent matrimonial, arbitru, escortă, gigolo, tester de hamace, rentier.
Pizza magică: Capricciosa.
Medicamentul norocos: gelul anticelulitic.

Scorpion (23.10-21.11)

Planeta dominantă: Pluto, planeta obsesiilor şi paranoiei.
Animalul sacru: vipera
Personalitate: Scorpionul are foarte mult magnetism personal: atrage cuiele ruginite, cutiile de conservă, dramele şi ghinioanele. Are emoţii intense, idei fixe şi puterea de a deochea. Este atât de încordat, încât dă impresia că suferă, iar încordarea lui face să se defecteze obiectele din jur. Chiar şi cei apropiaţi sunt profund afectaţi, de unde şi bafta pe care o are la moşteniri. Ştie ce vrea, dar caută să obţină totul pe căi ocolite. E genul care mai bine îşi otrăveşte duşmanul decât să-i dea un pumn în nas. Paranoic, vede peste tot pericole, intrigi şi conspiraţii. Asta nu-l împiedică să umble cu fitile şi să-i manipuleze pe ceilalţi. Îi consideră prieteni doar pe cei de care se poate folosi, iar prietenii n-au încredere în el, fiindcă ştiu că n-are mamă, tată sau scrupule, şi atacă subversiv, sub centură. În dragoste, este un obsedat sexual frustrat, gelos şi posesiv, care-şi scoate din minţi perechea cu bănuielile şi cu gusturile lui anormale.
Meseria potrivită: detectiv, medic legist, pândar, scafandru, vânător de fantome.
Pizza magică: Siciliana.
Medicamentul norocos: extractul de mătrăgună.

Săgetător (22.11-21.12)

Planeta dominantă: Jupiter, planeta exceselor şi a glumelor proaste.
Animalul sacru: grangurul
Personalitate: Săgetătorul este un inconştient optimist, a cărui specialitate este datul cu bâta în baltă: scoate perle după perle cu un aer de savant atotştiutor, face glume proaste şi râde fără rost. Este un snob care-şi poartă hainele cu etichetele pe-afară şi se laudă cu vedetele de teleshopping pe care le frecventează. Promite marea cu sarea, dar când trebuie să-şi ţină promisiunile este lovit de amnezie. Adoră maşinile, pe care le conduce cu plăcere şi cu mare viteză, în cei mai falnici pomi de pe marginea drumului. fiindcă se crede cel mai tare, se bagă în bucluc şi trece razant pe lângă dezastre. Scapă însă cu bine, căci beneficiază de clauza berzei chioare, care i-a fost acordată pentru a nu rămâne zodia cuI doar cu 11 zodii. Când se îndrăgosteşte, iubeşte cu foc, din toată inima.. Problema e că, având o inimă foarte mare, alesul sau aleasa se poate trezi într-un ventricul teribil de aglomerat.
Meseria potrivită: parlamentar, sociolog, pocherist, paraşutist, turist.
Pizza magică: Hawaiana.
Medicamentul norocos: laxativele.

Capricorn (22.12-20.01)

Planeta dominantă: Saturn, planeta parvenirii şi anchilozării.
Animalul sacru: catârul
Personalitate: Capricornul e un parvenit planificat, care se chinuie să ajungă în moţul ierarhiei şi-şi urmăreşte interesele cu îndârjire de buldog. Perseverenţa cu care merge pe drumul stabilit arată că de fapt nu are alternative sau alte bucurii în viaţă. Încăpăţânarea lui este monumentală - mai mare ca a Berbecului şi a Taurului, care sunt, totuşi, nişte vietăţi relativ normale. Şi la capitolul rezistenţă stă bine - în cazul unui cataclism planetar s-ar număra printre puţinii supravieţuitori, alături de şobolani şi insecte. Grozav de suspicios şi sigur că nimeni nu e mai competent ca el, n-are somn dacă nu controlează totul. Deţine un stoc impresionant de temeri şi complexe pe care, fiind foarte orgolios, face eforturi să şi le mascheze. De aici, o permanentă încordare, care-i dă aerul cuiva care a înghiţit o coadă de cazma ... fiind din cale-afară de plictisitor, îşi găseşte greu o pereche care să-l suporte. Singurul care îl tolerează este alt Capricorn.
Meseria potrivită: în asigurări, IT, liftier, călugăr, paznic.
Pizza magică: Margherita
Medicament norocos: antidepresivele.

Vărsător (21.01-19.02)

Planeta dominantă: Uranus, planeta convulsiilor şi ciudăţeniilor.
Animalul sacru: ornitorincul
Personalitate: Vărsătorii sunt cele mai ciudate fiinţe de pe Terra, ceea ce explică frecvenţa mărită cu care sunt răpiţi de marţieni. Nu se ştie totuşi dacă aceştia îi selectează doar pentru a le studia anomaliile sau fiindcă îi consideră o specie înrudită. Oricum, este ceva în neregulă cu ei, deoarece au idei stranii, reacţii imprevizibile şi fac totul pe dos faţă de restul omenirii. Se spune că sunt deschişi la nou, le place să experimenteze şi au o fire independentă. Asta înseamnă că dau banii pe prostii de care n-a mai auzit nimeni, adera la cele mai fistichii diete sau curente religioase şi îi doare în cot de părerea celorlalţi. În plus, sunt deosebit de agitaţi, ceea ce nu este bine, căci excesul de energie le permite să-şi pună în practică proiectele utopice şi iniţiativele anarhiste. Prietenii îi suportă maximum două ore, iar rudele lor migrează în alte cartiere. Cât despre dragoste, Vărsătorilor nu le este prea clar ce înseamnă ... !
Meseria potrivită: futurolog, revoluţionar, guru, vânzător de gogoşi.
Pizza magică: Napoletana.
Medicamentul norocos: sedativele.

Pesti (20.02-20.03)

Planeta dominantă: Neptun, planeta confuziei şi dependenţelor.
Animalul sacru: balena
Personalitate: Peştii sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de impresii şi intuiţii, ce face imposibilă o activitate neuronală decentă. Fiind incapabili să emită vreun argument logic, au devenit la rândul lor experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează puterea de discernământ.. Foarte sociabili din fire, se înţeleg de minune cu animalele, handicapaţii, delincvenţii şi spiriduşii de casă. Misterele şi superstiţiile exercită asupra lor o mare fascinaţie: admira grozav iscusinţa cu care îşi apără intimitatea monstrul din Loch Ness, iar când nu le place vremea de-afară îşi îmbracă plini de încredere hainele pe dos. Dar marca lor distinctivă este enorma capacitate de a iubi. Peştii se îndrăgostesc total şi iremediabil de cine nu trebuie, când nu trebuie sau ... de câte persoane nu trebuie!
Meseria potrivită: veterinar, fotograf. curăţitor de piscine, hipiot, medium, traficant.
Pizza magică: Tonno.
Medicamentul norocos: Untura de peşte.

Alchimist de cuvinte

2009-10-10T19:17:00.003+03:00

Zece - Florin Chilian

Aş vrea să ştiu alchimii de cuvinte,
Să te farmec cu slove cumpătate pe rânduri,
Iar inima-ţi stană de piatră,
Să o înmoi, în triluri de gânduri.

Senin, să depun, la picioarele tale,
Versuri pe aripi măiastre
Şi... petale de roze să-ţi adie prin plete
În rimă de astre.

În van, îţi aduc ofrande de suflet,
În cânturi cu zboruri placide,
Căci strofa mi-e ternă, rima e ruptă,
Când tu îmi arunci cuvinte aride.

Mă-ncurc în gânduri şi slove,
Iar ultimul vers îmi aduce aminte
Că nu sunt al tău ideal...
alchimist de cuvinte.

Chef surpriză pentru campion!

2009-10-09T20:13:00.005+03:00

În mod normal ar trebui să revin cu nişte lucruri despre campionii mondiali la... muschetăreală. Dar, nu ştiu dacă se poate şi dacă o voi face aici. Posibil, Prin Braşov!

Update
Da am revenit...
Proaspătul campion mondial la sabie, braşoveanul Rareş Dumitrescu, a avut parte de o baie cu spume, la propriu, vineri seara, la revenirea în oraşul de la poalele Tâmpei. Spumele erau de la şamapanie, iar băiţa i-a fosta administrată printre aplauze, felicitări şi lumini de artificii. Amănunte, aici

Dumnezeul beţivilor există!

2009-10-09T09:27:00.001+03:00

Moldovean destoinic şi harnic din tată în fiu, Gheorghe a plecat în tinereţe dintr-o comună din Vaslui să-şi caute norocul prin marile oraşe. A învăţat meserie şi s-a angajat la o uzină din Braşov. A muncit cu spor, a pus bani la ciorap şi şi-a luat o casă în Săcele - lângă Braşov. Însă, supărarea la cuprins imediat ce industria braşoveană a ajuns la pământ. Disponibilizat din uzină, părăsit de nevastă, pe Gheorghe l-au năpădit necazurile şi criza. Negăsind altceva mai bun de făcut, el a hotărât să-şi înece amarul prin cârciumile din oraş. Deşi avea în buzunar unul dintre ultimele indemnizaţii de şomaj, Gheorghe s-a săturat repede de crâşme. Reuşise să îngurgiteze câteva pahare, avea chef de vorbă, dar nimeni nu-l băga în seamă. Nepunând l-a suflet, omul nostru a continuat cheful. În ciuda vărstei de 65 de ani, s-a dus acasă şi a mai cinstit cu propria persoană câteva „răchie”. La un moment dat, bărbatul a fost năpădit de singurătate şi mai ales de frig.
Ca să echilibreze temperatura interioară (ridicată de altfel şi din cauza alcoolului) cu cea din casă, Gheorghe Iftimie s-a gîndit că este cazul să facă focul. Şi l-a făcut. În mijlocul camerei. Frigul, însă, persista să rămână în casă...
Nu şi focul, care s-a extins repede şi pe la casele vecine. Alerataţi de disperarea care îi cuprinsese pe vecinii lui Gheorghe, pompierii au sosit repede şi au reuşit să stingă flăcările ce cuprinseseră întrega gospodărie salvând doar casele din jur. Din păcate, sticla de rachiu, pe jumătate plină nu a fost salvată. Gheorghe, însă, a scăpat ca prin minune, demonstrând încă o dată că există un Dumnezeu al beţivilor.

Ola Channel sau cum e să ai ghinion!

2009-10-08T10:50:00.003+03:00

Înspirat de şedinţele lui Cristian, la care, asistând, m-am amuzat copios, mi-am amintit de o întâmplare hilară, ce mi s-a întâmplat într-unul dintre cartierele braşovene. Ia uite aici întâmplarea:

Eram... spre cu seară târziu cred (din cauza euforiei datorată în mare parte alcoolului) într-un alt cartier braşovean, la un prieten, ziarist şi el, cu un alt prieten, comun, de data asta pictor, dar venit în vizită de la Bucureşti. Se terminase băutura, aşa că purcedem toţi trei până la cel mai apropiat non-stop. Să ne aprovizionăm, bineînţeles. Deh, setea era mare şi nici noi nu ne lăsam mai prejos.
Facem noi câţiva paşi de la scara omului şi…
- Bine măi Iuliane, unde ne duci? - întreb eu, printre turuielile de vrute şi nevrute, cum îmi e obiceiul.
- Bă, dar chiar nu mai putem bea nimic pe aici pe aproape? - zise Pictorul, ţinându-mi isonul
Şi poc! De fapt, nu chiar poc, că nu se auzi nimic… Doar ce dispărusem într-o margine de canal.
Canalul nu era deschis, dar, lucrându-se la stradă şi la trotuare, o crăpătură cât să încapă un întreg picior se căsca din trotuar. O nimerisem întocmai. Din fericire nu mi-am rupt nimic… Şi... nici nu am deranjat borcanele de murături ale vreunui boschetar...
- Bă, unde e Ola? - zise pictorul după câteva secunde în care nu mă mai vedea cu colţul ochiului, în dreapta lui, timp în care eu mă luptam să ies din deschizătura de asfalt de lângă canal…
- Nici eu nu-i mai aud meliţa… - spune Iulian, întrerupându-şi pleduaria pentru un hohot de râs.
- Ia uite la ăsta, a căzut în canal! Hahaha!, ce nasol - continuă Iulian.
Pictorul îi ţinea isonul. Iulian, în hohot:
- Aici, nici măcar beţivii de cartier nu îl nimeresc pe ăsta
- Da, bă! - îngaim eu, Dar eu sunt din alt cartier!...

Şi, uite aşa, canalului i-a rămas numele de Ola Channel! Chiar dacă asfaltatorii au reuşit să astupe gaura... :)

Nici protestul nu mai e ce a fost...

2009-10-08T10:12:00.004+03:00

Vreo 15.000 de sindicalişti au protestat ieri, în faţa Palatului Victoria, de Ziua Mondială a Muncii Decente, acuzând că pentru ei, din cauza guvernanţilor, munca a ajuns „indecentă”. E bine să mai protesteze lumea împotriva abuzurilor, politicienilor, a politrucilor din politică, asupra măsurilor şi legilor care nu se aplică etc. Dar, ceea ce m-a frapat însă a fost sloganul “Dorim decât respect!”.

Pe lângă faptul că formularea nu este corectă gramatical, îmi aduce aminte de manifestul încropit pe genunchi de cei de la trustul Realitatea – “Noi vrem respect”, cel mai probabil în replică la “Mişcarea de rezistenţă” a celor de la Jurnalul Naţional.

Manifestul Realităţii conţine o înşiruire patetică de chestiuni “arzătoare” care ni se întâmplă în viaţa de zi cu zi, apoi, că politicienii mint – un truism, de altfel - şi se termină apoteotic cu “Noi nu cerem nimic”. No, aici, ce ar trebui să spun? Că sunt imbecili? Sunt sigur că acest cuvânt este cel nimerit. Altfel, nu pot să-mi explic de ce au mai făcut enuemerarea cu pricina, dacă tot nu cer nimic.

Cam aşa s-a întâmplat şi cu meetingul de la Bucureşti. Porniţi să protesteze, sindicaliştii au ajuns cam înjumătăţiţi în Piaţa Vicotriei şi ceea ce au solicitat ei din toţi rărunchii a fost RESPECT, că în rest strigăturile, huiduielile şi fluierăturile erau cam cu jumătate de gură şi cu zâmbetul pe buze. Nu era mare minune dacă se apucau de dans... Muzică au avut, pe final.

Clar e şi că legătura cu demersul Realităţii era întregite şi de faptul că liderii sindicali sunt puţin-angajaţi ai trustului lui S.O. Vântu, aşa că nu e tocmai o coincideţă că solicitarea protestatrilor (cu indulgenţă, protestatari) se referea la “respect”.

Aşa că, meetingul, adică adunarea patetică de la Bucureşti, care s-ar fi dorit prohodul unui Guvern Boc 2, nu s-a umplut decăt de... “respect”. Dacă asta au solicitat...
Adevărul e că nici protestul nu mai e ce a fost! Sau cum spunea Andrei Pleşu: “România este singura ţară din lume în care s-a inventat protestul cordial, meetingul de omenie”.
Atunci, numai respect să avem! Nu cred că respectul ţine de foame şi nu reprezintă nici o soluţie pentru relansarea ţărişoarei. Astfel că o să avem o ofertă de respect, din mărinimia guvernanţiilor, aşa cum am avut-o şi pâna acum! Ne-au umplut de “respect”. Respectele mele, domnilor!

"Şosetele din Prefectură" se întoarce

2009-10-07T08:52:00.001+03:00

Benedek Gabor este noul subprefect al Brasovului, înlocuind-o pe Roxana Mânzatu. Motivaţia nu este nicidecum politică (Hahahahahaha!), ci se bazează oficial, pe acte, pe principiul "mobilităţii", în care se schimbă prefecţii, subprefecţii de "independenţi" ce sunt de politic, după cum vor gurile partidice din Guvern. Adică ăştia, înalţi funcţionarii publici sunt mai ceva ca nişte şosete, şi trebuiesc schimbaţi să nu care cumva să se împută la locul de muncă.
Benedek Gabor este aşadar noul subprefect. Anterior, omul a ocupat postul de director coordonator adjunct din partea PD-L, cu influenţe udmeriste pe la limba maternă, nu cea de la papuc, la Oficiul Judeţean de Plăti pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Rămâne de văzut în cât timp se împute şi ciorapul pedelist. Se pare că doar Emil Niţă, independent de... PSD, s-a învârtit ca titirezul şi a reuşit să fie păstrat pe funcţie.

Străin de lume...

2009-10-07T08:01:00.003+03:00

trist

Mă gândesc cum s-a ajuns aici...
Am ajuns doi străini, ceea ce nu am fost niciodată...
Nu ne vorbim, ne ocolim, iar când, din întâmplare, ne ciocnim pe stradă, fiecare cu mintea hai-hui, ne spunem doar un „Pardon!” din complezenţă sau automatism.
Din întâmplare ajungem faţă în faţă, dar privim amândoi prin noi, căutând orice altceva decât privirea noastră. Nu înţeleg şi, totuşi... Nu e nimic de înţeles...
Poate, făţărnicia ne-a dus în direcţia asta...
Ai vrut să zbori. Zboară! Nu te opreşte nimeni. Însă zborul tău pare frânt. Ai preferat, însă, să ştergi cu buretele tot ce a fost între noi şi să afunzi în ignoranţă întâmplări de suflet. Ori e mult prea mult orgoliu la mijloc...
Eu, în schimb, îmi amintesc nopţiile senine petrecute împreună, dar parcă totul e aievea. Să fi fost iubire?...
Apoi, durere... Nu ca aceea de măsele sau reumatică, ci una de neputinţă în adâncurile inimii. Încă te iubesc, dar nu ştiu precis...
Ai preferat să ucizi toţi fluturii ce zburdau prin mine la vederea ta. Acum, nu mai au importanţă. Sunt morţi!
Şi... nu ne mai vorbim, deşi avem un infinit ce să ne spunem...
Ne afundăm în tăcere... Pustiu...
Sau poate numai eu... Eu sunt cel care a ajuns... străin de lumea de azi.

Leapşa Cetăţeanului!

2009-10-07T07:30:00.001+03:00

Am primit leapşa din partea Cetăţeanului turementat, de ce i-aş vota pe următorii:
Pe Băsescu l-aş vota doar dacă sunt sigur că apoi că pleacă pe o insulă pustie cu un vas din Flotă
De ce: pentru că sunt curios cu care navă va ajunge acolo...
Pe Geoană l-aş vota în scopuri caritabile
De ce: poate dă şi el o bere după aia!
Pe Oprescu l-as vota doar în turul 2, doar contra lui Geoană.
De ce: nu-mi stă în fire să fac lucruri caritabile, iar o bere aş bea mai degrabă cu Oprescu.
Pe Antonescu îl voi vota oricum, chiar dacă are ochi albaştri.
De ce: pentru că altul mai bun nu e şi este o alternativă la dictatura lui Băsescu. Poate şi el să dea o bere...

Dau leapşa mai departe către toţi bloggerii din sat, adică ăia de pe lista mea cu bloguri.

O seară muzicală!

2009-10-06T22:39:00.000+03:00

Îmi place mult muzica, dar mai ales Eric, Eric Clapton:

Criză de identitate sau posibilă dictatură!

2009-10-06T09:08:00.001+03:00

Mă simt din plastic

Da, mă simt din plastic! Am nervii „ţichi”! Nu mai pot cu aştia, aştia cu alegerile lor, cu candidaturile lor, cu minciunile lor, cu demagogiile lor, cu ignoranţa lor! Aş prefera să fiu un anonim, poate aşa voi fi şi eu băgat în seamă, chiar dacă mă ascund în spatele unui anonimat. Nu mai suport minciuna şi... ignoranţa. Psihic, sunt praf!

Mitomanie demagogică

Apropos, ştiţi care este diferenţa între un mitoman şi om normal? Omul normal minte, dar doar într-o proporţie de vreo 30% din ceea ce spune. În fecare zi. Însă, mitomanul se minte cu uşurinţă şi pe sine, se cufundă în minciunile sale şi nu-i va trece prin cap că el spune minciuni, convins de faptul că nu minte niciodată. Aspect, pe care, de altfel, îl susţine cu tărie.
Aşadar, încerc şi eu marea cu sarea, iar într-o lume a minciunii, cer adevăruri, chiar dacă acestea dor sau mă încearcă. Dar cine sunt eu să solicit lucrul ăsta? Un anonim...
Da, dar un anonim cu ceva caracter.
Tot nişte anonimi însă, dar cu personalitate multiplă, ajunşi să fie cunoscuţi sub diferite nume, gen „...escu” şi alte terminaţiuni, mitomani şi demagogi, vor să pună mâna pe voturile noastre, să le smulgă şi să le folosească în scopuri personale.

Candidaţii lu` peşte prăjit

Spre exemplu, Oprescu, care, după ce acum ceva timp declara că nu va candida la prezidenţiale, preferând să se preocupe de basmul cu „autostrada suspendată” din Bucureşti, s-a răzgândit şi s-a lansat, „şoc!!!”, aparent suţinut de mişcarea masonică. Vezi stema independentului. Cică, electoratul lui e de nişă, adică cei care sunt scârbiţi de ceea ce se întâmplă în ţară. Sincer, şi eu sunt scârbit, dar nu mi se pare că mă poate atrage în cursă felcerul politicianist Oprescu. Candidatul independent Oprescu este mai degrabă un pion iliescian, un iepure care aleargă demagog după cai verzi pe pereţii electorali, în funcţie de sondaje şi de înţelegeri. Nu m-ar mira să fie la mijloc şi o înţelegere cu Băsescu – un alt individ preocupat tot de „autostrada suspendată”. În fapt, acesta din urmă a suspendat orice fel de autostradă, considerând, atunci când era ministru la Transporturi, că ţărişoara nu are nevoie de autostrăzi.

Deja vu!

Numai că Băsescu, îşi cam asigură Puterea. Chiar dacă nu va câştiga alegerile de la sfârşitul anului, partidul prezidenţial devine cel care taie şi spânzură prin Parlament. Adică, Băsescu şi ale lui băi de mulţime şi "vizite de lucru".
Într-o singură zi, trei parlamentari liberali au fost atraşi de ciolanul guvernului pedelist. Cu siguranţă vor urma şi alţii, de la PSD, PNL şi alte partide de opoziţie. Practic, Opoziţia va fi înfrântă, iar PD-L se va impune ca partid stat. În acelaşi context, ar mai exista şi pretextul referendumului de reducere a numărurlui de parlamentari, dar şi a puterii Parlamentului. Dacă va reuşi, adio democraţie, şi aşa şubredă. Ne paşte o dictatură. Atunci, dictatură să fie! Iar visul meu de a deveni anonim, ce va vorbi pe la colţuri cu alţi anonimi, se va îndeplini... Orcicum deja mă simt un anonim. Deja vu! Dar, cine sunt eu să spun lucrurile astea? Un anonim ignorat, dar care nu poate să ignore? Posibil...

Romînia în trei ipostaze... falimentare! Şi bingo!

2009-10-05T10:25:00.003+03:00

1.Protest

Greva generală paralizează România pentru o zi sau... 800.000 de angajaţi din sănătate, educaţie şi administraţie publică nu vor merge la muncă, protestând astfel împotriva legii unitare de salarizare, dar şi a disponibilizărilor. Primăriile, consiliile judeţene, serviciile de taxe şi impozite, trezoreriile sau finanţele publice nu vor avea program cu publicul. Şcoliile sunt şi ele închise, iar spitalele nu fac internări. După protestul de luni, miercuri va fi organizat şi un miting la Guvern şi la Palatul Parlamentului, la care sunt aşteptaţi mii de sindicalişti. Oare la Bingo Metropolis şi-au luat bilet?...

2.Paralizia, o regulă!

Protestul este, de fapt, o contrapondere a ceea ce a făcut Guvernul Boc de la instalare – NIMIC, dovedindu-şi incapacitatea în gestionarea ţării şi provocând paralizia economiei. Aspect reconoscut de Traian Băsescu: "Vreau să ştiţi că nici Guvernul nici eu nici Banca Naţională nu ne-am propus să scoatem ţara din criză, pentru că nu se poate...”. Aşadar, ţara vrea să se smulgă din comă, nu mai vrea aparate de tip Boc-Băsescu-Udrea să o mulgă de viaţă, vrea soluţii! Dar, şi bingo, după cum s-a văzut în weekend.

3.România ca o navă

Băsescu a spus, duminică, la Luduş, în judeţul Mureş, că, în cazul în care românii nu îl mai vor la cârma ţării, se va întoarce la cârma...navei. "Am un brevet de comandant de navă pe care, dacă vă aduceţi aminte, mi l-am revalidat anul trecut, în vară. Am pierdut toată vara cu examenele la Centrul de perfecţionare, deci sunt un om care are o meserie foarte bună. Sigur că mă întorc pe navă, sunt calificat pentru nave de mare tonaj, foarte bine plătit, deci nu sunt un şomer din politică" a spus Băsescu la Luduş. Probabil că Băsescu, printre duşuri de mulţime, cârnaţi, whisky, caşcavale etc a dat examenele pe genunchi, sub vreo dugheană de mici. Nu de alta, dar cu nava România nu a arătat prea multă prefecţiune. Într-un hăhăit imbecil, ce aduce a luat la mişto, a băgat România în derivă. Mai e o problemă, ce navă va conduce fără Flotă?...
Du-te Bă(abreviere!!!), pe altă navă! Vânt la pupa!
Noi rămânem la bingo... Stop joc, că acum scot mascota!

Doamna mea!

2009-10-04T20:17:00.001+03:00

Doamna mea,
de ai fi tu aceea…
să poţi vindeca,
în căldură de suflet curat,
arsura de dor
din inima mea,
te-aş numi…
Cutezanţa.

Doamna mea,
de-ai fi tu aceea…
să poţi trezi,
în şoapte nocturne de buze,
sărutul meu adormit
în uitare,
te-aş numi…
Dorinţa.

Doamna mea,
de-ai fi tu aceea…
să poţi aprinde
în culorile lanului de maci,
nebunia de fluturi
din mine,
te-aş numi…
Iubirea.

Doamna mea...

PS: Poezie înspirată din lanul de maci ai Deei

Picături...

2009-10-04T11:43:00.003+03:00

Picături de zâmbet
curg peste sufletele noastre,
în atingeri diafane.
Noi, ţinându-ne de mână,
ne preschimbăm în pajişti şi...
sorbim cu nesaţ
chipuri oglindite de cer,
ce se aştern
în picuri de iubire
pe vârfuri de iarbă.
Verdele crud se adapă
din izvorul de inimi,
câte un strop...
încă unul...
şi încă unul...
Iar noi
sorbim la infinit
picături de sărut.